Prorectorul USV Mihai Dimian spune că parcul științific și tehnologic care se dezvoltă la Siret în parteneriat cu USV va trebui să colaboreze cu parcul industrial din zonă pentru atragerea de firme: Nu vrem să se întâmple ca la Centru Economic Bucovina sau la Tehnopolis din Iași

Prorectorul USV prof.univ.dr. Mihai Dimian a declarat, vineri, la Subiectul Zilei de la News Bucovina, că proiectul cu finanțare europeană prin care se va dezvolta, la Siret, un parc tehnologic și științific, nu este, în sine, unul care să genereze mari transformări, dar că în cooperare cu parcul industrial din apropiere se va putea genera dezvoltare în zonă.

„Avem un proiect scris de prin 2018, depus în 2019 care, după o lungă perioadă de evaluări s-a semnat în 2020. Titular de contract este Primăria Siret care deține și terenul  respectiv lângă granița cu Ucraina. Deasemenea, o cofinanțare este asigurată de Consiliul Județean. USV este partener, fiind vorba de un parc științific și tehnologic. Nu trebuie privit doar ca proiect pentru că este într-o zonă autorizată de parc industrial și trebuie gândit împreună cu ceea ce urmează să se întâmple pe cele 16 hectare de acolo, chiar dacă noi vorbim de doar 3000 de mp”, a spus universitarul sucevean.

El a precizat că parcul științific și tehnologic va și o parte de instruire importantă atât pentru partea română cât și pentru cea ucraineană.

„Sunt discuții cu anumite firme, dar prefer să ne facem mai întâi treaba și să vorbim după de ceea ce am făcut. Sunt 900 de pagini de proiect care au fost depuse, verificate, contractate. Este o muncă ce trebuie apreciată din partea tuturor celor implicați. Este o finanțare de 4 milioane de euro obținută de la UE”, a spus Mihai Dimian.

Prorectorul USV a arătat că este de dorit ca acolo să nu se întâmple ca la Centrul Economic Bucovina, să nu se întîmple ca la parcul Tehnopolis dezvoltat la Iași, să nu se întâmple ca la Hemeiuș

Subiectul Zilei – SUA fierbe, Suceava abia se mișcă – LIVE cu prorectorul USV, dl Mihai Dimian

Subiectul Zilei – SUA fierbe, Suceava abia se mișcă – LIVE cu prorectorul USV, dl Mihai Dimian

Publicată de NewsBucovina.ro pe Joi, 7 ianuarie 2021

„Aceasta înseamnă implicarea activă din partea tuturor pentru a atrage investitori, chiar dacă proiectul în sine nu asta implică. Ceea ce se întâmplă lângă această clădire este deasemenea important. În ceea ce privește proiectul în sine ne vom asigura că își îndeplinește obiectivele lui, dar el în sine nu va produce o transformare”, a spus Mihai Dimian.

Universitarul sucevean a explicat că de aceea, așa cum USV s-a implicat în atragerea de firme IT în zonă în ultimii ani, iar acest lucru a fost recunoscut de firmele de IT din regiunea Nord Est și apreciat, și aici USV se va implica, alături de autoritățile locale sau județene pentru a atrage firme, nu pentru parcul științific și tehnologic, dar că e bine ca acest parc științific și tehnologic să colaboreze cu parcul industrial.

El a menționat că sunt multe avantaje și că există și o colaborare cu Ucraina, cu Universitatea Cernăuți, cu românii care se află la frontieră.

Mihai Dimian a exemplificat cu cazul lui, când a lucrat la acceleratorul de la Geneva și locuia în Franța, dar mergea la muncă în Elveția  și că așa ar putea să facă și cetățeni ucraineni etnici români alături de localnici.

Totodată, prorectorul a spus că USV are un proiect mai amplu cu Primăria Siret și asigură consultanță despre cum să dezvolte învățământul profesional fiind  proiecte de dezvoltare de laboratoare pentru învățământul profesional sau liceal tehnic care sunt unice pentru zona Moldovei.

El a arătat că este o dezvoltare mai amplă și a felicitat Primăria Siret pentru implicare și dezvoltarea educației.

Mai mult, Mihai Dimian a spus că în acel parc de științific și tehnologic este și o parte de consultanță.

El a arătat că USV are contracte de opt milioane de lei cu opt firme de IT din regiunea nord-est și vor exista posibilități de cooperare și în acest domeniu.

Totodată, el a spus că siguranța cibernetică, iar în curând fiecarea IT-ist care va răspunde de o rețea de calculatoare va trebui să fie certificat în partea de securitate cibernetică, iar în parcul științific și tehnologic va fi un centru de instruire în securitate cibernetică pentru zona de nord a județului.

Mihai Dimian a mai declarat că se așteaptă ca în zonă să vină investitori pentru că s-au decis ce tehnologii și softuri vor fi dezvoltate acolo în urma discuțiilor cu mai multe firme interesate.