Acasă Comunicate de presa Clubul Video Art de la Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava a...

Clubul Video Art de la Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava a obținut, la Dortmund, medalia anuală UNICA


Intră acum și în grupul de

Cu doar trei zile în urmă s-a întors din Germania, de la Dortmund o delegație

a municipiului Suceava, care a reprezentat România, la cea de-a 79 ediție



a Festivalului anual al  Uniunii Internaționale a Cinematografiei de Amatori, UNICA,

desfășurată în acest an, între 5-13 august. Din această delegație au făcut parte,

viceprimarul municipiului, Lucian Harșovschi, consilierul Doina Ieremie și o echipă a

Clubului Video Art de la Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava. Liceenii au

participat în cadrul secțiunii Young UNICA, unde au desfășurat o activitate specifică

unei astfel demanifestări cu caracter internațional.

 

Menționăm că această manifestare anuală amplă a fost găzduită anul trecut de România,

În municipiul și județul Suceava, ca urmare a rezultatelor obținute în timp de Clubul

Video Art. Ediția de anul trecut are ecouri ample și la această dată, participanții

suceveni prezenți anul aceasta la Dortmund, primind încă felicitări pentru

organizarea exemplară de anul trecut, care a fost cotată de țările membre, drept cea

mai bună ediție din ultimii zece ani, după afirmațiile acestora. Totodată sucevenilor

le-au fost înmânate o serie de publicații ale unor terțe țări, în care au fost

inserate articole elogioase, ample, cu privire la ediția din România.

 

La ediția din acest an echipa suceveană de cineamatori a fost implicată

în activitățile specifice desfășurate în cadrul festivalului, participând totodată la

una din secțiunile acestuia, World Minute Movie Cup, cu unul din filmele premiate în

cadrul Festivalului internațional Video Art pentru liceeni, derulat la Suceava, între

13-16 iulie 2017. Activitatea cea mai importantă a fost realizarea de către

echipa românească a unui reportaj despre întreaga ediție din acest an, care a

fost proiectat înaintea Galei decernării premiilor din finalul festivalului.

Acest reportaj realizat de membrii delegației de tineret a României a devenit

o tradiție în ultimii ani, ca urmare a faptului că reportajele realizate de aceștia,

pline de dinamism și entuziasm tipic adolescentin, au încântat participanții din

celelalte țări membre UNICA.

 

Ineditul reportajului din acest an a fost faptul că el a fost realizat integral în

limba germană, având și subtitrare în limba engleză. Elevii de la Colegiul

Național„Petru Rareș” și-au demonstrat încă o dată competențele multiple pe care

le-au dobândit în cadrul colegiului, de la cunoașterea limbilor de circulație și

până la  operarea cu tehnica video digitală, pe care ei o utilizează în mod curent în

activitățile de la club.

 

Ca și la edițiile anterioare, cineamatorii suceveni au făcut cinste clubului

și colegiului din care fac parte, reportajul acestora primind aplauze la final.

Dealtfel, prestația întregii echipe a fost remarcată în mod constant  de ceilalalți

participanți, fiind echipa cea mai numeroasă, dar și omogenă, în același timp, motiv

pentru care, la final, a fost recompensată cu Medalia anuală UNICA, distincția cea mai

înaltă pe care UNICA o oferă unei echipe (sau individual) din fiecare țară membră a

acestei organizații, înființată acum 79 de ani.

Precizăm că distincția este acordată în urma consultării cu fiecare federație națională, care își dă acordul pentru înmânarea respectivei medalii, unui club sau cineast din țara respectivă.

Asociația Națională a Cinecluburilor din România (ANCR) și-a exprimat acordul deplin pentru ca

această distincție să fieacordată în acest an, Clubului Video Art de la Colegiul

Național „Petru Rareș”din  Suceava, fiind considerat în acestan clubul cu cea mai

reușită și eficientă activitate din țară. Precizăm căaceastă distincție a mai fost

conferită Clubului Video Art în anul 2014, cu ocazia ediției de la Piestany, în

Slovacia, unde o echipă a clubului a fost prezentă.

 

Din echipa suceveană a Clubului Video Art au făcut parte, Oana Hapenciuc și

Ana-MariaHatnean, (cl. a IX-a), Ștefan Ieremie, Cosmin Irimia, (cl. a X-a)  și

Andreea Mierlă, (cl. a XI-a). Cei cinci liceeni au desfășurat o muncă asiduă pe

parcursul întregii perioade, pentru a realiza obiectivele pe care și le-au propus.

Sufletul întregii activități a fost Andreea Mierlă, din  clasa a XI-a, cea mai

„vârstnică”, dintre membrii echipei, cu o experință notorie acumulată întimp, ea

fiind și liderul acesteia, conducând întreaga activitate spre reușită.Grupul de

elevi a fost coordonat de prof. Viorel Ieremie, președintele ClubuluiVideo Art al

elevilor de la Colegiul Național „Petru Rareș”.

 

Un moment distinct al întregului eveniment a fost Congresul al 79-lea al Uniunii

Internaționale a Cinematografiei de Amatori. În deschiderea acestuia, ca invitați, au

luat cuvântul viceprimarul municipiului Suceava, Lucian Harșovschi și

consilierul Doina Ieremie, care au adus participanților salutul primarului Ion Lungu,

urând tuturor o ședere cât mai plăcută în Germania, dar  rugându-i să nu uite de

zilele, nu doar însorite, ci și plăcute petrecute la noi. Președintele UNICA, Dave

Watterson a mulțumit celor doi invitați speciali și i-a asigurat că ediția din 2016

va rămâne, cu siguranță, în amintirea tuturor celor care au fost la Suceava.

 

Pe linie de cineamatori, România a fost reprezentată de prof. Viorel Ieremie, de la

Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava, președintele Clubului Video Art,acesta

având mandat din partea ANCR pentru a reprezenta interesele țării noastre în cadrul

UNICA. Dintre problemele semnalate de acesta în cadrul lucrărilor în plen a fost

situația secțiunii de tineret a Uniunii, care înregistrează în ultimii ani un trend

descendent, țările membre UNICA trimițând din ce în ce mai puțini tineri, care să le

reprezinte în acest context. S-aufăcut propuneri concrete din partea țării noastre,

ca pe viitor, țările membre care doresc organizarea manifestării anuale să se implice

în mod activ încrearea tuturor condițiilor pentru ca secțiunea de tineret să fie

vizibilă și activă, aceasta urmând să fie o obligația statutară pentru acele țări

care doresc să organizeze festivalul anual. S-a stabilit ca decizia finală să

fie luată, ulterior, la nivelul Comitetului Internațional UNICA.

 

Nu putem încheia fără a menționa că această activitate o considerăm o reușită

din perspectiva promovării intereselor locale, regionale și naționale  din toate

perspectivele, întrucât imaginea promovată de întreaga delegație a fost una la un

înalt nivel. Deplasarea a fost posibilă datorită implicării logistice și financiare a

Primăriei municipiului Suceava, respectiv Consiliului Local și primarului Ion Lungu,

cărora le mulțumimși pe această cale.

 

 

 

Prof.Viorel Ieremie,

 

ColegiulNațional „Petru Rareș” Suceava,

 

Președinte Asociația cultural-educativă „Clubul Video Art”


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version