Acasă Comunicate de presa Asociațiile „Zi de Bine” și „Lindenfeld” au organizat trei tabere de croitorie...

Asociațiile „Zi de Bine” și „Lindenfeld” au organizat trei tabere de croitorie pentru tinerele care se pregătesc să părăsească centrele de plasament, inclusiv în județul Suceava


Intră acum și în grupul de

Proiectul „Croiește-ți viitorul” realizat de Asociația Zi de Bine în colaborare cu Asociația Lindenfeld a ajuns la final. Pe parcursul lunii august au fost organizate trei tabere de croitorie pentru tinerele care se pregătesc să părăsească centrele de plasament, cu scopul de a învăța să croiască și totodată, de a căpăta încredere în forțele proprii înainte de ieșirea din sistem. Taberele au avut loc în județele Suceava, Prahova și Hunedoara, și au participat 54 de tinere din centre de plasament la care s-au adăugat alte 10 fete care provin din zone defavorizate din județul Bihor.

Selectarea tinerelor instituționalizate a fost realizată cu sprijinul Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului și al voluntarilor Ajungem MARI. Suportul de curs a fost asigurat de un specialist în croitorie și formator cu experiență în lucrul cu tinerii din medii defavorizate.


Bugetul de 35.000 de euro necesar pentru implementarea acestui proiect a fost susținut de partenerii strategici ai Asociației Zi de Bine: Lidl România, Grupul EON România și UniCredit Bank.

În cadrul programului au fost achiziționate 40 de mașini de cusut casnice și încă 3 mașini de surfilat. În cele peste 160 de ore de croitorie, 8 croitorese trainer au folosit 150 metri liniari de material textil, 100 metri de elastic, 160 de papiote și multă cretă de croitorie.

Suplimentar finanțării oferite de cei trei parteneri strategici, tinerele participante au mai primit inclusiv oferte de lucru, încă 2 mașini de cusut și nu în ultimul rând, 108 ore de curs pentru Viață Independentă și Educație Financiară, din partea trainerilor și voluntarilor Ajungem Mari.

Mai mult decât atât, Luciana Zaharia, co-fondator al Asociației Zi de Bine, și-a donat ziua de naștere pentru această cauză, iar din banii strânși se vor cumpăra, de asemenea, materiale și mașini de cusut pentru ca fetele să își poată continua activitatea și în cadrul centrului de plasament.

„După ce împlinesc vârsta de 18 ani, tinerii care părăsesc centrele de plasament se găsesc în postura în care trebuie să afle, rapid, cum să se descurce pe cont propriu. Sunt nevoiți să își găsească un job, o casă, îmbrăcăminte și tot ce are nevoie un tânăr la o vârstă încă fragedă. Abilitățile pe care le-au căpătat în ultimele săptămâni în taberele de croitorie și viață independentă le-au oferit tinerelor nu doar o deprindere care le-ar putea deschide drumul spre o meserie cu ajutorul căreia să se întrețină, ci și încredere în forțele lor”, au declarat Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de BINE.

De cele mai multe ori, la ieșirea din sistem, tinerii din centrele de plasament nu își găsesc locurile de muncă pe care și le doresc, pentru că nu au studiile finalizate sau au terminat cel mult opt sau zece clase.  În plus, traumele prin care au trecut, au contribuit la scăderea stimei de sine, astfel încât tinerii se descurajează ușor în fața unor situații dificile, nu știu cum să facă față provocărilor și au nevoie de multă susținere pentru a găsi și a păstra un loc de muncă.

Cei care doresc să contribuie suplimentar, pentru ca programul „Croiește-ți viitorul” să se extindă la un număr și mai mare de tinere, o pot face fie printr-un SMS cu textul SUS la 8845 sau își pot dona ziua de naștere. Mai multe metode prin care se poate susține această cauza pot fi găsite aici: https://www.zidebine.ro/doneaza.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version