Acasă Editorial ”Problema de sistem” din termoficare nu-i încălzește pe suceveni!

”Problema de sistem” din termoficare nu-i încălzește pe suceveni!


Intră acum și în grupul de

Aproximativ 18.000 de locuințe din municipiul Suceava mai sunt branșate la sistemul centralizat de termoficare.

centrala Bioenergy_4



Este un număr semnificativ ținând  cont de faptul că în alte orașe din România s-a renunțat de foarte multă vreme la sistemul centralizat de termoficare.

La Suceava, oamenii au rămas branșați doar pentru că politica administrațiilor publice locale a fost de subvenționare a sistemului făcând ca prețul să fie unul rezonabil.

Cu toate acestea, oamenii au început să renunțe la preț în favoarea confortului și și-au dorit să fie siguri că au apă caldă și căldură oricând doresc.

Asta a dus la debranșarea a mai bine de jumătate dintre abonații de la defuncta TERMICA Suceava, cea care se ocupa cu producția și livrarea agentului termic.

Povestea Termica începe în perioada 2000-2004, când actualul primar Ion Lungu era consilier local și a fost unul dintre cei care s-a opus vehement preluării CET (cum se numea la acea vreme TERMICA) de către Consiliul Local Suceava, considerând problema o ”piatră de moară de gâtul administrației locale”. Și a avut dreptate.

După 12 ani, Termica e în faliment, serviciul de termoficare fiind asigurat de două firme private, un producător și un distribuitor.

Speranța primarului Ion Lungu este ca investitorii privați să ofere serviciile astfel încât să fie atractivi și să fie vorba de rebranșări la sistem și nu invers.

Din păcate la Suceava, așa numita ”problemă de sistem” pare că nu mai ține de cine e proprietar, ci mai degrabă de consumatori, care o parte nu înțeleg să plătească la timp, iar cealaltă parte ar face orice ca sa fugă din sistem, dar și de modul în care administratorul afacerii înțelege să gestioneze sistemul pus la dispoziție.

Suceava are la dispoziție două variante: ori renunță la tot sistemul centralizat și fiecare se descurcă, cu sprijin punctual din partea municipalității, ori administratorul afacerii intervine cu mână forte și cu investiții serioase ca să recupereze piața pierdută. În cel de al doilea caz, lucrurile sunt mai complicate pentru că cei branșați la sistemul centralizat trebuie să aibă posibilitatea să consume cât vor, când vor, la temperaturile optime de folosire și la un preț corect, sensibil egal cu cel al celor cu centrale de apartament.

Ion Lungu tocmai a anunțat miercuri că acordul cadru inițial pentru accesarea de fonduri europene pentru modernizarea sistemelor de termoficare defavorizează municipiul Suceava. Dacă inițial erau fonduri alocate în mod special pentru sistemele de termoficare ce folosesc energie verde, cazul centralei de la Suceava (Bioenergy), noua formă prezentată de actualul guvern pune toate centralele termice în aceeași oală și nu mai încurajează producerea energiei verzi.

Cu alte cuvinte, municipalitatea și-a făcut un plan bazat pe un proiect guvernamental ce sprijinea producerea de energie verde. A renunțat la poluatorul mare – TERMICA – și a încurajat un investitor care produce energie termică folosind resursa verde-Biomasa, tocmai pentru a putea accesa fondurile dedicate acestui tip de energie.

Planul corect gândit nu a anticipat o guvernare tehnocrată, actuala, care a egalizat toți producătorii de energie termică.

În concluzie vor fi fonduri, dar mult mai puține, ceea ce va duce ca numărul sucevenilor care să își dorească ca debranșarea să crească simțitor.

Deocamdată, prin metode nu tocmai ortodoxe, mulți au fost împiedicați să o facă. Însă valul crește. Iarna asta e decisivă! Și cum știți: iarna nu-i ca vara!

 

MIHAI  CHIRA


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version