Vernisaj de fotografie, ateliere pentru copii si lansarea brosurii ”Satul Bucovinean ca destinatie turistica. Cum il protejam si promovam?”, la USV

Afis Satul in parc USV 17 iunie  2014Aducem satul în parc !

USV organizează marţi, 17 iunie 2014, o reîntâlnire cu satele Bucovinei. Pe parcursul a 3 ore, în intervalul 11.00-14.00, vor fi expuse în parcul universităţii imagini şi poveşti ale caselor tradiţionale din Bucovina şi vor fi organizate ateliere pentru copii, informează într-un comunicat de presă, organizatorii evenimentului.

„Studenţii de la specializarea Economia Comerţului, Turismului şi Serviciilor (ECTS), Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică, vor fi gazdele dumneavoastră şi vă vor prezenta fotografii realizate de ei în diferite zone etnografice, pe parcusul unor cercetări în teren care au demarat în anul 2011, în cadrul proiectului ”Salvează Satul Bucovinean. Adoptă o casă!” (www.satele-bucovinei.ro). Evenimentul este organizat de Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava (USV) în cooperare cu Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică al Consiliului Judeţean Suceava, având ca parteneri Asociaţia ADER, Muzeul Bucovinei, OAR Filiala Nord-Est, Ia Bucovina şi Asociaţia pentru Turism Bucovina”, se arată în document.

Lansarea broşurii ”Satul Bucovinean ca destinaţie turistică. Cum îl protejăm şi promovăm?”

Totodată, sursa citată arată că, la ora 13.00, va avea loc în Sala 006, din Corpul E al USV, lansarea broşurii ”Satul Bucovinean ca destinaţie turistică. Cum îl protejăm şi promovăm?” , urmată de o conferinţă de presă. Broşura a fost editată de Consiliul Judeţean Suceava, prin Centrul Naţional de Informare și Promovare Turistică şi reprezintă rezultatul muncii unor specialişti în etnografie, arhitectură, turism, precum şi al cooperării unor instituții şi organizaţii care au înţeles însemnătatea păstrării peisajului cultural al Bucovinei: Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, Muzeul Bucovinei, Asociaţia de Dezvoltare Economică şi Regională ADER, Ordinul Arhitecţilor din România, Filiala Nord-Est şi Asociaţia pentru Turism Bucovina.

Structurat în unsprezece capitole, acest ghid de bune practici prezintă argumente şi exemple pozitive de destinaţii turistice care au conservat şi valorificat peisajul construit, precum şi recomandări de adaptare a caracteristicilor arhitecturii tradiţionale la construcţiile noi din Bucovina, drepturi şi obligaţii ale primarilor cu privire la păstrarea imaginii satului, amenajarea spaţiilor publice rurale pentru a promova satul ca destinaţie turistică.

Cu o structură clară, broşura este o culegere de recomandări care vizează tehnicile de construcţie a caselor, dar şi amenajarea spaţiului public, prezentând în imagini exemple „Aşa da” şi exemple „Aşa nu”, studii de caz care explică detaliat practici pozitive şi negative întâlnite în peisajul construit al satelor din judeţul Suceava. „Dorinţa celor care au contribuit la realizarea broşurii este ca materialul să devină un îndrumar şi o sursă de inspiraţie pentru păstrarea autenticităţii peisajului cultural al Bucovinei, de dragul nostru, al celor care locuim aici şi care ne mândrim cu ea, dar şi pentru turiştii care vin să o viziteze.

Bucovina de astăzi merită o şansă, iar Bucovina de mâine este responsabilitatea noastră, a tuturor!”, transmit organizatorii în document.