Balul Vrăjitoarelor de Halloween si teatru de papusi, surprizele Iulius Mall Suceava pentru copii


Intră acum și în grupul de

Iulius Mall Suceava a pregătit încă un sfârşit de săptămână cu activităţi interesante pentru prichindei. Ei sunt invitaţi la o petrecere costumată de Halloween, la un atelier de creaţie rame foto şi la teatru de păpuşi.

Potrivit departamentului de PR din cadrul complexului comercial, vineri, 31 octombrie 2014, de la ora 18.00, în zona Kidsland, cei mai curajoşi copii sunt aşteptaţi la Balul Vrăjitoarelor de Halloween.

„În cea mai „înfricoşătoare” zi din an, Iulius Mall Suceava a pregătit pentru ei numeroase concursuri „de speriat” şi premii tematice. Cei mici vor avea prilejul să îşi valorifice imaginaţia şi să se deghizeze în personaje „înspăimântătoare”. La Balul Vrăjitoarelor se va desfăşura şi o paradă a costumelor, unde ştrengarii îşi vor prezenta măştile şi piesele vestimentare de Halloween”, au transmis gazdele evenimentului.

balul vrajitoarelor

Evenimentele dedicate celor mici vor continua și sâmbătă cu un atelier de creaţie  foarte interesant. De la ora 12.00, în zona Kidsland, copiii vor învăţa de la specialişti arta quilling.

„Din floricele, frunze, fluturi şi alte decoraţiuni realizate prin rularea hârtiei colorate, micii artişti vor realiza rame foto personalizate. Materialele necesare şi ramele vor fi făcute cadou de Iulius Mall, pentru ca micuţii să îşi poată expune fotografiile lor preferate în propriile creaţii”, se mai arată în comunicatul transmis de departamentul de PR.

atelier de creatie

Participarea este gratuită, iar înscrierile se fac la Centrul Info sau la telefon 0230/ 208 700.

Totodată, duminică, de la ora 16.00, Iulius Mall va organiza o nouă întâlnire cu marionetele Teatrului de Păpuşi „Puppet”. În zona Kidsland, va avea loc spectacolul „Ochii mamei”, oferit de personajele din poveşti.

Și în această săptămână continuă concursul „Rampa de lansare”, iar copiii îşi vor putea demonstra talentul. În plus, ei vor putea experimenta mânuitul marionetelor, sub îndrumarea maeştrilor păpuşari.


Intră acum și în grupul de