Intră acum și în grupul de
Toți prietenii Francofoniei sunt așteptați vineri, 20 martie a.c., începând cu ora 15:00, la Biroul Francez de la Casa Prieteniei pentru a celebra Ziua Internațională a Francofoniei.
Potrivit reprezentanţilor Biroului Francez, invitatul celei de-a IV-a ediții a evenimentului este profesorul Michel FRANCARD de la Universitatea Louvain (Belgia), aflat la Suceava la invitația prof. univ. dr. Sanda-Maria Ardeleanu, președinta Delegației Parlamentului României la APF, care va susține în fața publicului francofon sucevean conferința „QUELLE(S) FRANCOPHONIE(S) POUR QUEL(S) FRANCOPHONE(S)?”.
Conferinței îi va urma prezentarea volumului FRANCOPHILOPHONIE ROUMAINE – UNE RÉALITÉ À VIVRE (REPÈRES ET ESSAIS), autori Sanda-Maria ARDELEANU și Mariana ȘOVEA, realizată de prof. Tamara Sabin. Ineditul momentului vine din faptul că volumul va fi prezentat vineri, în același timp, la Suceava și la Paris, în cadrul Salonului de Carte. Din programul zilei face parte și vizionarea unui film documentar, realizat de Anca Filoteanu, din colecția Marile Familii, ce îi va introduce pe cei prezenţi în atmosfera importantelor familii de origine franceză care au trăit în România.
„Invitații se vor bucura de un moment muzical oferit de Clubul Francofon al Asociației EuroActiv, iar atmosfera va fi întregită de Expoziția elevilor de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” intitulată PALIMPSESTES, vernisată miercuri, în cadrul După-amiezilor francofone la Suceava, organizate săptămânal de Biroul Francez”, au precizat reprezentanţii Biroului Francez.
Aceştia au mai anunţat că în cea de-a doua parte a programului, va avea loc spectacolul – concurs de interpretare „Ma francophonie à moi”, coordonat de lector univ. dr. Corina Iftimia de la Universitatea „Ștefan cel Mare”, la care participă studenții Facultății de Litere și Științe ale Comunicării. Președintele juriului va fi profesorul Michel FRANCARD.
Intră acum și în grupul de