„Sandwich – Show în context european. Prepară şi mănâncă sănătos!”, la Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni

Elevi de la Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni s-au întrecut miercuri, 8 aprilie, la cea de-a treia ediție a concursului culinar-educativ „Sandwich – Show în context european. Prepară şi mănâncă sănătos!”.

Sandwich - Show (4)

Potrivit coordonatorului activității, prof. Romeo Bolohan, scopul a fost dobândirea unor deprinderi de viaţă cu privire la modalităţile de realizare a unor preparate  culinare precum şi cunoaşterea tradiţiilor culinare, caracterul şi specificul culinar  al diferitelor popoare europene, prin crearea unui grad mai mare de responsabilitate şi participare la viaţa socială.

„Concursul a pus la bătaie 40 de şorţuri albastre cu semnele Uniunii Europene, un Trofeu şi multe alte premii”, a spus profesorul Romeo Bolohan.

Astfel, pentru a putea ajunge pe podium, cei 120 de elevi înscriși în competiție au avut de trecut prin diverse probe, de la prepararea şi prezentarea unui sandwich,  realizarea integrală a unui produs culinar din ingrediente aduse de acasă şi până la prezentarea ingredientelor, a produsului şi a tradiţiei zonei de provenienţă.

Elevii au pregătit și prezentat în fața juriului format din viceprimarul localității Dumbrăveni, Sorin Ababei, și a celor cinci elevi câştigători ai ediţiei anterioare Salată Siciliană cu portocale, Salată de fructe persona, Salată cu mere Waldorf, Coşulete cu mere, Salată de fructe cu nuci, Salată de roşii cu pâine (reţeta spaniolă), Portocale umplute cu cremă italiană, Salată grecească, dar și alte produse culinare.

Sandwich - Show (6)

„Concursul a continuat cu identificarea corectă a alimentelor conform Piramidei Alimentaţiei Sănătoase, iar în urma acestei etape, au predat şorţul zece dintre semifinalişti, rămânând astfel șase finalişti. Aceştia au răspuns unui set de zece întrebări din gastronomie şi despre caracteristicile geografice şi economice ale ţărilor Uniunii Europene”, a menționat Bolohan.

În urma activităţii desfășurate au fost obţinute aproximativ 160 de produse culinare din diverse ţări ale Uniunii Europene, toţi participanţii aflând informaţii despre caracterul şi specificul culinar al diferitelor popoare europene.

loading...