Acasă Evenimente Două recorduri la ediţia din acest an a concursului „Lira de Aur”:...

Două recorduri la ediţia din acest an a concursului „Lira de Aur”: cea mai mare participare şi cel mai mare număr de finalişti


Intră acum și în grupul de

Concurenţi, profesori, membri ai juriului şi reprezentanţi ai ISJ Suceava şi ai Centrului Cultural Bucovina au participat, duminică, la festivitatea de închidere şi gala laureaţilor celei de a XXXVI a ediţii a Concursului Naţional de Interpretare Instrumentală “Lira de Aur”, desfăşurat la Suceava în perioada 5-7 iunie.

Directorul Colegiului de Artă “Ciprian Porumbescu” Suceava, Alexandra Bejinaru, a declarat că cei 160 de concurenţi din ţară,  din Republica Moldova şi Ucraina au susţinut în faţa juriilor competente repertoriile alese “cu multă grijă şi pricepere”.



“Competiţia a fost una acerbă, fiecare concurent dovedindu-şi, incontestabil, calităţile interpretative, de aceea, toţi elevii vor primi diplome de participare, iar cei mai buni vor adăuga la portofoliul personal diplome speciale, diplome de excelenţă sau diploma marelui trofeu”, a spus Bejinaru.

Ea a precizat că fiecare participant a primit câte un tricou alb inscripţionat “ca semn al purităţii muzicale”.

Inspectorul şcolar general al judeţului Suceava, Gheorghe Lazăr, că la ediţia din acest an a Concursului Naţional de Interpretare “Lira de Aur” s-au atins două recorduri, nemaiîntâlnite în toată existenţa acestei competiţii, şi anume: cel mai mare număr de participanţi şi opt finalişti care s-au luptat pentru premiul I.

Maria Marica Lira (1)
Câştigătorul trofeului-Maria Marinca

“Pănă acum au fost cel mult şase finalişti. Faţă de anul trecut, concursul acesta a crescut mult, mai ales că am avut şi oaspeţi din străinătate, din Republica Moldova şi Ucraina. Vă felicit pe toţi cei care aţi concurat, asta înseamnă că sunteţi bine pregătiţi, şi mai ales felicit câştigătorii, de la toate specialităţile şi mai ales pe cel care va câştiga cel mai mare premiu”, a spus Lazăr.

Petru Horvath din cadrul Centrului Cultural Bucovina a declarat la gala laureaţilor că această instituţie a fost alături, ca în fiecare an, de cei care s-au ocupat de organizarea şi de desfăşurarea acestui prestigios festival- concurs “Lira de Aur” arătând că marele trofeu al competiţiei este oferit de Centrul Cultural Bucovina.

Preşedintele de onoare al juriului celei de a XXXVI a ediţii, conf.univ.dr. Vlad Dimulescu de la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti a declarat că această competiţie reprezentă un moment important în cariera tinerilor muzicieni.

Pianistul Vlad Dimulescu a spus că este onorat că a fost invitat să facă parte din juriul acestui concurs, mai ales că el însuşi a participat la prima ediţie a “Lirei de Aur” în calitate de concurent.

 

“Mă simt onorat că am fost invitat aici şi, cu riscul de a fi un pic nostalgic, o să vă destăinuiesc un mic secret: am participat la prima ediţie a “Lirei de Aur”, în 1972, acum 43 de ani, şi am reuşit la vârsta de zece ani să iau şi un premiu. Era premiul redacţiei ziarului “Zori Noi”, un stilou Scheffer, cu peniţă de aur, pe care îl păstrez şi astăzi, cu sfinţenie, într-un loc al casei. Trebuie să îi îndemn pe toţi colegii noştri mai tineri, adică elevii, să meargă mai departe pe drumul acesta, fiindcă, cel puţin pentru mine şi cred că şi pentru Gabi(n.r. prof.univ.dr.Gabriel Croitoru) care a luat şi el atunci premiul pentru cel mai tânăr concurent, după câţiva ani a luat “Lira de Aur”, a însemnat mult, a însemnat în primul rând o direcţie de atunci pentru mine, în sinele meu interior am vrut să fiu un pianist cu adevărat, şi acesta a fost un moment important pentru cariera mea. Aşa că nu pot decât să vă urez succes şi celor care nu aţi luat astăzi un premiu, pentru că este un concurs important. Vă spun din proprie experienţă prin multele jurii la care cu modestie pot să spun că am luat parte şi rămâne deja la a XXXVI a ediţie un pilon. Este un jalon pentru noi”, a spus Dimulescu.

Violonista Maria Marica, elevă în clasa a X a de la Colegiul de Muzică “Sigismund Toduţă” din Cluj Napoca a obţinut marele premiu şi trofeul “Lira de Aur” la cea de a XXXVI a ediţie a Concursului Naţional de Interpretare “Lira de Aur”.

Premiul Asociaţiei de Părinţi şi Absolvenţi ai Colegiului de Artă “Ciprian Porumbescu” Suceava a fost acordat în acest an pianistei Tamara Popov, elevă în clasa a zecea a Liceului Republican de Muzică „S. Rahmaninov” din Chişinău, iar premiul Asociaţiei Culturale „Lira de Aur” a revenit clarinetistului Iulian Miron, elev în clasa a XI-a a Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava.

Totodată, violoncelistul Jan Sekaci, din clasa a şaptea, de la  Colegiul de Muzică „Sigismund  Toduță”  din Cluj-Napoca a obţinut premiul I, acelaşi premiu fiind obţinut şi de pianista Diana Voroneţcaia, elevă în clasa a noua la Liceul Republican de Muzică „Serghei Rahmaninov” din Chişinău, de pianista Maria Urian, elevă în clasa a zecea la Colegiul de Muzică „Sigismund Toduță” din Cluj-Napoca, chitaristul Dragoș Vasile Ilie, elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă” din Iaşi şi flautista Georgiana Mihăilă, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti” din Bucureşti.

 

 


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version