„Simfonii de Toamnă”, ediţia a IV-a, la Suceava, pe 2 septembrie. Concertul în aer liber va fi susţinut de Filarmonica din Chişinău


Intră acum și în grupul de

Clubul Rotary Suceava-Bucovina va organiza miercuri, 2 septembrie 2015, începând cu ora 19:30, a patra ediţie a evenimentului cultural „Simfonii de Toamnă”.

Potrivit unui comunicat al Rotary, anul acesta, sucevenii vor petrece o seară memorabilă în compania artiştilor de la Filarmonica Naţională  „Serghei Lunchevici” Chişinău.

„Săptâmana viitoare, centrul oraşului Suceava va răsuna, pentru câteva ore, sub bacheta lui Mihail Agafiţa, dirijor de elită al Filarmonicii din Chişinău”, se arată în comunicatul semnat de semnat de preşedintele din acest an al Rotary Club Suceava Bucovina, Ionuţ Vasilaş şi Dan Cuşnir, coordonatorul comitetului de organizare.

Simfonii de Toamna 2013 (5)
Concertul, care este dedicat sucevenilor, va avea loc în zona centrală, pe esplanada Casei de Cultură a Sucevei, accesul în zonă cu scaune făcându-se pe baza de invitaţie.

Invitaţiile vor fi oferite gratuit sucevenilor de către membrii Clubului Rotary Suceava-Bucovina.

„In avanpremiera concertului, marti, 1 septembrie 2015, între orele 14.00-20.00, în Parcul Central „Ioan Nemeş”, în vecinătatea Muzeului de Ştiintele Naturii, vom organiza concerte susţinute de tineri artişti, elevi ai Colegiului de Artă” Ciprian Porumbescu” din Suceava”, se arată în comunicat.

„Dăruiti comunităţii împreună cu Rotary” este mesajul cu care organizatorii merg către suceveni şi anul acesta, după ecourile frumoase de la primele trei ediţii ale proiectului.

„Organizarea regalului de muzică clasică „Simfonii de toamnă”, editia a IV-a, la Suceava, a fost posibilă datorită partenerilor care ni s-au alaturat în eveniment: Centrul de Diagnosticare Explora, Betty Ice, Prolisok şi Grupul de firme Calcarul. Alături de aceştia, ne bucurăm să anunţăm că proiectul este susţinut, ca în fiecare an, de companii mari din mediul de afaceri local, de autoritatile locale şi mass-media”, precizează Rotary Suceava.

Clubul Rotary este o organizaţie a oamenilor de afaceri şi a reprezentanţilor diferitelor profesii, care asigură servicii umanitare, promovează standarde etice înalte în toate domeniile de activitate şi stimulează relaţiile de bună înţelegere între membrii comunității.

„Îi aşteptăm pe suceveni în număr cât mai mare la Simfonii de Toamnă 2015!”, mai transmite Rotary Suceava.


Intră acum și în grupul de