Atelier de creație pentru copii, petrecere în compania clovnului Bobo și lecții de dans latino, sâmbătă, la Iulius Mall Suceava


Intră acum și în grupul de

La Iulius Mall Suceava copiii vor avea parte de activităţi distractive și totodată educative.

Sâmbătă, în data de 7 noiembrie, de la ora 14.00, în zona KidsLand, prichindeii care vor să-şi exploreze îndemânarea şi imaginaţia pot participa la atelierul de creaţie, iar de la ora 16.00 se pot distra în compania clovnului Bobo.

„Alături de echipa Palatului Copiilor, cei mici vor realiza suporturi pentru instrumentele de scris, pe care le vor lua acasă. După ce vor deprinde etapele în crearea suporturilor, copiii le vor decora prin tehnici ingenioase.

De la ora 16.00, clovnul Bobo intră în scenă, cu numeroase farse haioase şi giumbuşlucuri. Ştrengarii sunt aşteptaţi la o întâlnire cu îndrăgitul personaj, unde ingredientele cheie vor fi: distracţia, trucurile amuzante, baloanele colorate şi surprizele dulci”, au informat reprezentanții Iulius Mall Suceava.

De asemenea, sâmbătă, cei care vor să-şi exerseze mişcările pot accepta invitaţia la dans.

Iulius Mall Suceava 01

De la ora 18.00, la parterul Iulius Mall, în compania profesioniştilor de la şcoala Salsa Family, începătorii sau experimentaţii vor dansa pe ritmuri latino caraibice, salsa, bachata şi merengue.

 


Intră acum și în grupul de