Spectacolul de teatru de păpuşi „Cartea junglei”, dupa Rudyard Kipling, pe scena suceveană


Intră acum și în grupul de

Teatrul Luceafărul din Iași revine la Suceava cu spectacolul de teatru de păpuşi „Cartea junglei”, dupa Rudyard Kipling.

afis cartea junglei

Spectacolul se va juca miercuri, 2 martie, de la ora 11.00 și de la ora 13.00, pe scena Teatrului Municipal „Matei Vişniec” Suceava.

„Vor fi două reprezentaţii ale spectacolui Cartea Junglei la Suceava, pentru ca un număr cât mai mare de copii să aibă acces la aceasta piesa de teatru”, a declarat Carmen Veronica Steiciuc, manager al Teatrului Municipal.

Ea a precizat că spectacolul Cartea Junglei va aduce în fața publicului o fascinantă poveste, o aventură plină de lumină şi culoare, o impresionantă desfăşurare de forţe artistice: 19 actori rostesc replici, cântă, dansează  şi mânuiesc 137 de păpuşi de toate tipurile, cu  dimensiuni ce merg de la câţiva centimetri la câţiva metri, refăcând întâmplările lui Mowgli într-un spectacol pentru toate vârstele.

„Aventurile lui Mowgli, copilul pierdut în natură,  sunt repovestite scenic prin intermediul  marionetelor, păpuşilor, măştilor, muzicii, plasticii vizuale, într-o reprezentaţie dinamică, plină de neprevăzut, care îi ţine pe spectatori cu sufletul la gură. Bagheera, nostimul Baloo, trupa elefanţilor, armata maimuţelor, Kaa, fiorosul Shere Khan sunt animate de actori în spaţiul de joc, în această călătorie iniţiatică a puiului de om”, a mai arătat Steiciuc.

Regia: Oana Leahu. Scenografia: Rodica Arghir. Muzica originală: Pedro Negrescu. Mişcare scenică: Oana Sandu. Asistent scenografie: Mariuca Ignat. Distribuţia: Mowgli– Liliana Marviş Vîrlan; Lupul-tată – Aurelian Diaconu; Raksha, Lupoaica-mamă – Doina Iarcuczewicz; Akela; Fraţii-lup: Răsfăţica–Beatrice Volbea; Cenuşiul–Cristian Gheorghiu; Rebelul–Iulia Deloiu Trif; Bagheera – Viorel Vîrlan; Baloo – Toma Hogea;Tabaqui, Şacalul linge-blide – Emanuel Florentin; Shere Khan – Gigi Şfaiţer; Kaa – Beatrice Volbea; Tahti, colonelul elefanţilor – Cătălin Cucu; Elefanţi: Înţeleptul – Cristian Gheorghiu; Mama – Ileana Ocneanu; Ciufulici – Iulia Deloiu Trif; Missy – Raluca Pintilie; Haita lupilor: Ileana Ocneanu, Carmen Mihalache, Cătălin Cucu, Ionela Arvinte, Elena Zmuncilă, Ioana Iordache, Gabriela Andrei; Maimuţele:  Ileana Ocneanu, Carmen Mihalache, Elena Zmuncilă, Ioana Iordache, Chil, vulturul pleşuv: Emanuel Florentin; Păuni: Ionela Arvinte, Beatrice Volbea; Orhideele: Ionela Arvinte, Iulia Deloiu Trif, Ileana Ocneanu, Raluca Pintilie, Beatrice Volbea, Elena Zmuncilă, Ioana Iordache; Papagali: Ionela Arvinte, Emanuel Florentin, Cosmin Tănase.

Spectacolul Cartea Junglei de la „Luceafărul” a obţinut Premiul pentru originalitate, în 2011, la prestigiosul Festival Mondial al Artei Animaţiei de la Praga.

Prețul unui bilet de intrare este de 5 lei.

Biletele se găsesc la Casa de bilete a Teatrului Municipal Matei Visniec din Suceava, începând de luni, 22 februarie 2016, dupa următorul program: luni-vineri între orele 13.00 – 17.00, iar sâmbătă şi duminică între orele 10.00 si 18.00.

Pentru grupuri se pot face rezervări prin telefon, la 0745 77 32 90. (Mihaela Tcaciuc)

 

 


Intră acum și în grupul de