Filmul „Jandarmul și extratereștrii” va fi proiectat gratuit la Biroul Francez Suceava


Intră acum și în grupul de

Proiectul „După-amiezi francofone la Suceava” continuă la Biroul Francez din incinta Casei Prieteniei cu proiecția filmului francez „Le gendarme et les extra-terrestres” (Jandarmul și extratereștrii).

Le gendarme et les extra-terrestres_afis

Astfel, sucevenii au ocazia să vizioneze gratuit producția cinematografică miercuri, 2 martie, de la ora 18:00.

„Probabil cel mai reușit film din seria care a consolidat definitiv statutul de mare comic al lui Louis de Funes, Jandarmul și extratereștrii propagă la fiecare secvență umor contagios. De această dată, pe inspectorul Cruchot pică sarcina de a-i salva pe rezidenții din St. Tropez de o invazie a unor extratereștrii însetați de ulei de motor. Pentru că sunt identici oamenilor, singurul mod în care jandarmii îi pot distinge este după sunet. Jandarmii trebuie să bată în pieptul suspecților din spațiul cosmic și să constate dacă sună asemeni unor canistre goale. În acest caz, înseamnă că au treabă și, cum vor avea parte din plin de așa ceva, Cruchot, Gerber și compania nu vor pregeta nicio clipă înainte de a trece la acțiune. Inutil de spus că o vor face în stilul lor propriu, adică vor semăna haos pe oriunde trec”, au informat gazdele evenimentului.

Programul săptămânal și toate evenimentele organizate de Biroul Francez vor fi anunțate pe pagina de facebook: www.facebook.com/Biroul-Francez-Casa-Prieteniei. (Mihaela Tcaciuc)


Intră acum și în grupul de