Intră acum și în grupul de
La sfârșitul lunii martie și toată luna aprilie 2016, Muzeul Bucovinei prezintă, în cadrul Școlii Gimnaziale din Salcea, expoziția foto-documentară itinerantă ”Bucovina în Marele Război”, realizată de dr. Mihai-Aurelian Căruntu.
Potrivit acestora, expoziţia este găzduită cu acceptul şi sprijinul directorului Școlii Gimnaziale Salcea, prof. Cătălin Huțu.
”Prin itinerarea expoziției se urmărește ca aceasta să fie accesibilă mai ales publicului din mediul rural, care are ocazia să participe mai puțin la astfel de acțiuni”, mai precizează reprezentanții Muzeului Bucovinei. (Irina Lițu)