Festivalul internațional Blues Con Fusion începe în 19 mai şi adună artişti din SUA, Germania, Irlanda, Belgia, Norvegia și România


Intră acum și în grupul de

Festivalul internațional Blues Con Fusion, va fi organizat în acest an în perioada 19-21 mai, la două scene, una în Cetatea de Scaun a Sucevei, iar o a doua în zona centrală a municipiului, dar în acelaşi timp vor avea loc şi workshopuri și jam-session-uri, iar ca noutate absolută, un seminar de blues dedicat tinerilor artiști.

Potrivit organizatorilor, Blues Con Fusion este singurul festival de blues in-memoriam din zona Moldovei, fiind dedicat blues-man-ului sucevean Fani Adumitroaie. De anul acesta este şi singurul festival de blues care se desfășoară pe două scene distincte, una în centrul oraşului, în zona Muzeului de Științe Naturale, la care accesul este gratuit, iar cealaltă pe platoul Cetății de Scaun a Sucevei. Pe scena mare vor urca artiști de top din Statele Unite, Germania, Irlanda, Belgia, Norvegia și România.

 

Încă din 2014, festivalul a devenit unul cu mulți invitați de peste hotare, pentru a realiza acea legătură dintre oameni cu aceleași pasiuni, de oriunde ar veni ei. Ediţia de anul trecut  a fost prima desfășurată în aer liber, la Gârla Morii, pe o scenă echipată profesional și loc pentru public ce a găzduit aproximativ 700 de persoane.(N.B.)


Intră acum și în grupul de