Concurs de dans, festival artistic, competiție de rugby tag și atelier de creație, în acest weekend la Iulius Mall Suceava

La Iulius Mall Suceava, sfârșitul de săptămână este dedicat copiilor. Cei mici se vor bucura de o agendă bogată în evenimente pe placul lor: concurs de dans, festival artistic, competiție de rugby tag, atelier de creație și distracție alături de clovnul Bobo, informează Departamentul PR al complexului comercial.

”Pe năzdrăvani îi așteaptă o zi de sâmbătă cu activități captivate, la Iulius Mall Suceava. Pe 21 mai 2016, de la ora 10.00, scena din zona food court va fi ringul de dans pentru tinerii talentați în mișcări ritmice. Concursul Județean „Feerii Dansante” este organizat de Palatul Copiilor și Inspectoratul Școlar Județean Suceava, având scopul de a încuraja și valorifica aptitudinile în domeniul dansului. La eveniment vor participa peste 150 de elevi, care vor performa în funcție de categoriile de dans preferate: modern, contemporan, de caracter, inedit, clasic, tematic, sportiv și latino.

Tot sâmbătă, de la ora 14.00, în zona magazinelor pentru copii, cei mici sunt așteptați la o nouă sesiune a atelierului de creație. La această ediție, specialiștii Creativ & Deco le vor ajuta pe fetițe să realizeze gentuțe, iar pe băieței, tablouri. Astfel, ștrengarii vor urma tehnica decupajului și își vor folosi imaginația pentru a decora propriile creații.

De la ora 16.00, copiii se vor amuza în compania personajului îndrăgit de ei, clovnul Bobo. Și de această dată, prietenul lor s-a pregătit cu jocuri, concursuri și surprize dulci, garantând distracția micuților invitați.

Iulius Mall Suceava

Duminică, la Iulius Mall Suceava continuă evenimentele dedicate copiilor talentaţi. De la ora 10.00, în zona food court se desfășoară cea de-a treia ediție a Festivalului Judeţean „Artis”, la care participă mici artişti, cu talente mari. Spre încântarea publicului, copiii se vor întrece în interpretare muzicală și dans, atât în secțiunea tradițională, cât și în cea modernă. Proiectul îşi propune să încurajeze şi să promoveze latura artistică a şcolarilor, fiind organizat de Şcoala Gimnazială Nr.4 Suceava, Liceul cu Program Sportiv Suceava, Şcoala Gimnazială ,,Dimitrie Păcurariu’’ Şcheia, Şcoala Gimnazială „Sf. Ilie”, Şcoala Gimnazială „Grigore Ghica Voievod” Suceava și Eco-Şcoala Gimnazială Bosanci.

Tot de la ora 10.00, pe terenul de sport de la Iulius Mall va avea loc cea de-a doua etapă a Trofeului Iulius Mall Rugby Tag. Competiția include peste 150 de elevi de la zece școli din județul Suceava, iar pasiunea lor pentru mișcare va fi premiată garantat. Evenimentul este organizat de Școala Gimnazială Cornu Luncii, Federația Română de Rugby și Iulius Mall, cu scopul de a promova sportul rugby tag în rândul copiilor”, se arată în comunicatul transmis de Iulius Mall Suceava.