Intră acum și în grupul de
În holul corpului A al Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava se va desfășura în zilele de 26 şi 27 mai, între orele 9:00-17:00, a III-a ediţie a Târgului de carte.
Potrivit unui comunicat al instituției sucevene de învățământ superior, la evenimentul organizat de Biblioteca Universității vor participa editurile/librăriile Tritonic, Matrix, Junimea, Lumen, Tipo Moldova, Cărtureşti, Sedcomlibris.
Editura Junimea va organiza vineri, 27 mai, la ora 12.00, în sala de lectură „Mihail Iordache”, corp A, o întâlnire intitulată „Amiaza cărţilor junimiste”, unde sunt invitaţi prietenii şi colaboratorii editurii, ocazie cu care vor fi prezentate cărţile semnate de Tucu Moroşanu, Ion Paranici, Ioan Popoiu şi Emanoil Rei. De asemenea, va avea loc lansarea ultimelor numere din revista SCRIPTOR. Prezintă Liviu Papuc şi Lucian Vasiliu de la Editura Junimea din Iaşi, iar amfitrionul întâlnirii va fi domnul prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu.
”Aşteptăm o participare numeroasă a iubitorilor de carte, care, pe parcursul celor două zile vor putea avea la dispoziţie cele mai noi producţii ale editurilor participante”, transmite sursa citată. (Irina Lițu)