Noi reprezentații ale spectacolului “Cărțile – fabulă urbană”, în acest weekend, în Centru și în Burdujeni

Spectacolul “Cărțile – fabulă urbană”, după o piesă scrisă de Horia Gârbea, regia artistică Octavian Jighirgiu, va avea patru noi reprezentații, în acest weekend, în spații neconvenționale din cartierele Centru și Burdujeni ale municipiului Suceava.

Afis - CARTILEÎntr-un comunicat de presă al organizatorilor acestui eveniment, se precizează că spectacolul se va desfășura sâmbătă, 30 iulie a.c., la orele 17.00, respectiv 19.00, pe str. Nicolae Bălcescu nr. 2 (curtea interioară) lângă PUB Chagall, iar duminică, 31 iulie a.c., la aceleași ore, pe str. Prieteniei nr. 8, bl. 45, sc. F, în zona Penny Market, la intersecția dintre strada Păcii și strada Prieteniei.

”Cunoscut pentru activitatea sa intensă de publicist și autor de poezie, proză, teatru, critică literară și teatrală, eseuri, cu un total de 12 piese, prezentat atât în țară, cât și peste hotare, Horia Gârbea a realizat de asemenea și scenarii de film și televiziune.
Octavian Jighirgiu este profesor la Universitatea de Arte “George Enescu” din Iași și regizor cu o bogată experiență.
“Cărțile – Fabulă urbană” invită spectatorul să mediteze asupra rosturilor intelectualului în lumea contemporană. Conceput pentru spații neconvenționale, spectacolul oferă publicului șansa de a participa la acțiunea dramatică, prin metodele specifice teatrului”, se mai arată în comunicatul de presă.

Evenimentul este organizat de Teatrul Municipal “Matei Vișniec”, Primăria și Consiliul Local Suceava. (Irina Lițu)