Acasă Evenimente BizzBike – Business pe bicicletă, ediţia de toamnă, joi, la Suceava

BizzBike – Business pe bicicletă, ediţia de toamnă, joi, la Suceava


Intră acum și în grupul de

În municipiul Suceava se va desfășura joi, 15 septembrie a.c., de la ora 19.00, evenimentul BizzBike – Business pe bicicletă, ediţia de toamnă, organizat de filiala Suceava a Junior Chamber International, în parteneriat cu Primăria Suceava.

Ajuns la a doua ediție, BizzBike – Business pe Bicicletă promovează utilizarea bicicletei ca mijloc de transport la birou și la întâlnirile de afaceri cu scopul de fluidizare a traficului și atragerea a cât mai multor oameni către cel mai eco și prietenos mijloc de transport – bicicleta.



14315884_343958689269921_696538890_o”O prioritate a acestei ediţii este sustinerea şi educarea unei noi generaţii de biciclişti. Alături de Fundaţia FARA dorim să transmitem acest mesaj mai departe micuţilor. Pentru că anul şcolar a început, îndemnăm participanţii la eveniment să aducă cu ei rechizite şcolare pentru copilaşii care vin din familii cu venituri mici.  Acestea se pot lăsa în cutia special amenajată la punctul de start”, arată organizatorii evenimentului.

Potrivit acestora, traseul pe care se va desfășura evenimentul  va fi următorul: (START) Casa de Cultură –  Str. N. Bălcescu – Str.Ana Ipătescu – Bld. 1 Mai – Calea Obcinelor- Bld.George Enescu-Str.N. Bălcescu – Casa de cultură (FINISH).

Junior Chamber International, prin proiectele care le derulează, intentionează să creeze o comunitate puternică de tineri antreprenori și pasionați de afaceri în Suceava, în vederea creșterii și sprijinirii comunității locale.

Evenimentul se adresează cetăţenilor activi, Liderilor, Profesioniştilor şi Antreprenorilor ce doresc să defileze alături de noi în ţinute office, business şi business casual. Vă aşteptăm alături de noi cu biciclete și echipamente speciale de protecţie.

 


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version