Intră acum și în grupul de
Muzeul Bucovinei găzduiește sâmbătă, 17 septembrie 2016, la Muzeul de Istorie, un atelier de pictură cu titlul „Un cerc de prieteni – desenăm împreună”, având ca tematică de lucru ”La granițe, ne dezvoltăm împreună!”.
Evenimentul va fi organizat în cadrul manifestărilor care vor marca „Ziua Cooperării Europene”, aflată în acest an, la a cincea ediție.
În cadrul acestei acțiuni locale, 15 copii cu vârste cuprinse între 7 – 14 ani, înzestrați cu aptitudini artistice, vor ilustra în culori, simbolurile, valorile și principiile Uniunii Europene.
Activitatea interactivă va stimula observația, capacitatea de analiză și de creativitate a copiilor, precum și munca în echipă, urmărind ca timpul petrecut în muzeu să fie o experiență plăcută și atractivă.
Muzeul Bucovinei va prezenta tinerilor artiști, materialul video pus la dispoziție de www.ecday.eu – videoclip, care subliniază modul în care, ideile de cooperare comune se pot transforma în beneficii comune. Vor fi ilustrate de tinerii artiști noțiunile de: uniune, european, vecini, vecinătate, cooperare, granițe comune, beneficii comune, etc.
”Organizatorii doresc ca acest eveniment să fie încă o treaptă în formarea viitorului cetățean european”, au precizat reprezentanții Muzeului Bucovinei.