Concert special ANDRA, în noiembrie, la Suceava


Intră acum și în grupul de

Casa de Cultură din Suceava va găzdui joi, 10 noiembrie a.c., de la ora 19.00, un concert special susținut de îndrăgita artistă ANDRA, informează într-un comunicat de presă, reprezentanții Casei de Cultură a Studenţilor din cadrul USV, în calitate de organizatori ai evenimentului.

andra

Potrivit sursei menționate, din repertoriul Andrei, pregătit special pentru acest moment, nu vor lipsi piesele consacrate –  „Doar o clipă” sau „Dragostea rămâne”, dar nici cele mai noi melodii ale cântăreţei – “What about us” şi “Why”.

Numeroase premii, campanii umanitare şi o discografie impresionantă. O carieră muzicală de succes începută la 14 ani şi într-o continuă ascendenţă, alături de milioane de fani. Într-un cuvânt – ANDRA.

În document se arată că preţul unui bilet este de 40 lei pentru adulţi şi 20 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari. Biletele pot fi achiziţionate şi de la secretariatul Casei de Cultură din Suceava.

Pentru mai multe informaţii puteţi contacta pagina de Facebook – Casa de Cultură a Studenţilor Suceava sau apela numărul de telefon – 0752/092.606


Intră acum și în grupul de