Intră acum și în grupul de
Casa de Cultura a Sindicatelor Suceava va găzdui, miercuri, 1 februarie a.c., de la ora 19:00, spectacolul de teatru ”Niște animale”, după Ion Băieşu.
Din distribuția piesei fac parte actorii: Romică Ţociu, Cornel Palade, Ana-Maria Mirică şi Ada Palade.
Regia, scenariul şi scenografia îi aparțin lui Gheorghe Hibovski, iar coregrafia Marcelei Ţimiraş.
Personajele sunt reduse la instinctele primare. Nu au creier, nu au inimă, iar cele care au, se pierd în jocuri gratuite şi absurde. Ticăloşii suferă sau mimează suferinţa şi îşi caută argumente care să le legitimeze ticăloşia. Nefericiţii îşi produc iluziile salvatoare, îşi caută explicaţii în metafizic, devenind, evident, comici şi, uneori, tragicomici. Exprimarea lor e duplicitară, cuvintele nu comunică, ele ascund: intenţii, mârşăvii, infidelităţi, etc. Nişte escroci sinceri, în definitiv, cu procese de conştiinţă.
Ca orice comedie, NIŞTE ANIMALE se sprijină pe comicul de situaţie, pe comicul de limbaj şi, în plus, în bună tradiţie românească (Caragiale, Ionescu, Sorescu, Vişniec) aduce la lumină infiltrări de tragic, de absurd domestic (familial), de absurd existenţial chiar.
Romică Ţociu, Cornel Palade, Ana-Maria Mirică şi Ada Palade întruchipează, exemplar, 15 personaje, într-un spectacol-maraton, cu muzică, dans şi umor de bună calitate”, arată reprezentanții Casei de Cultură Suceava.
Biletele costă 50 lei (40 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari) si pot fi cumparate de la secretariatul Casei de Cultura a Sindicatelor Suceava, intrare B, etajul 1, tel 0230523718.