Alte două reprezentații ale spectacolului ”Tigrul din orașul nostru”, la Cinema Modern din Suceava


Intră acum și în grupul de
La Cinema Modern din Suceava vor avea loc pe 12 și pe 19 ianuarie a.c., de la ora 19.00, alte două reprezentații ale spectacolului  „Tigrul din orașul nostru”.

„Tigrul din orașul nostru” de Gianina Cărbunariu este prima producție a Teatrului Municipal „Matei Vișniec” din Suceava.

Cel mai nou teatru de stat din România – Teatrul Municipal „Matei Vișniec” din Suceava a ales să lucreze pentru prima sa producție cu artiști tineri, puternici și creativi, apreciați atât de către critica de specialitate dar și de către public: este vorba despre regizorul Bobi Pricop, și de scenograful Adrian Damian.

Echipa de creație a lucrat un text al Gianinei Cărbunariu, una dintre cele mai puternice voci din dramaturgia română contemporană. Textele Gianinei au fost montate nu doar în Romania, ci și în importante teatre din Europa, Royal Court Theatre din Londra sau Schaubühne din Berlin fiind doar două exemple.

“Povestea pe care o imaginează Gianina Cărbunariu este simplă dar are ceva din complexitatea miturilor moderne. Un animal, o “tigresă” evadează dintr-o grădină zoologică iar perliplul ei ca fiinţă liberă ne este povestit de tot felul de martori oculari, inclusiv de cîteva păsări şi de cîteva animale. Pornind de la această aventură sinonimă cu descoperirea libertăţii, Gianina Cărbunariu realizează, cu har ludic şi cu elemente de fabulă filozofică, un fel de radiografie socială a unei întregi comunităţi”, spune Matei Vișniec despre ”Tigrul din orașul nostru”.

Distribuția spectacolului “Tigrul din orașul nostru” de Gianina Cărbunariu este formată din Cătălin Mîndru, Cosmin Panaite, Clara Popadiuc și Diana Lazăr. Video & animație: Andrei Cozlac & Alex Țilică.  Muzică & sound design: Ana Teodora Popa.  Light design: Cristian Șimon.

Biletele pentru reprezentațiile din 12 și 19 ianaurie 2017 costă 20 de lei (10 lei elevi, studenți și pensionari) și pot fi cumpărate de la casa de bilete situate în incinta Cinema Modern, de luni până joi, între orele 11.00-16.00 sau se pot rezerva la numărul de telefon 0759.048.677.

 


Intră acum și în grupul de