Intră acum și în grupul de
Manifestările au loc în cadrul proiectul educaţional ”Sărbătorile Pământului”.
Potrivit Iulianei Roșca, şef birou Educaţie, Marketing şi Comunicare, din cadrul Muzeul Bucovinei, pe parcursul a patru zile, specialiștii Muzeului de Ştiinţele Naturii vor organiza ateliere educaţionale, structurate pe grupe de vârstă, în care se vor defăşura activităţi care se adresează preşcolarilor şi elevilor din clasele I-IV cât şi elevilor din clasele V-XII.
Programul zilnic pentru perioada 1 – 4 februarie a.c. este structurat astfel:
ATELIERUL 1- se adresează preșcolarilor şi elevilor din clasele I-IV şi se desfășoară între orele 10.30 – 12.30. Copii vor participa la confecţionarea de măşti, vor participa la concursuri de ghicitori, se vor asculta şi spune poveşti, vor fi proiectate video-documentare, toate activitățile având tema centrală ”Ursul”.
ATELIERULUI 2 – se adresează elevilor din clasele V-XII şi se desfăşoară între orele 13.30 – 15.00. Elevii vor participa la expuneri precum: Tradiţii şi obiceiuri de Ziua Ursului, Ursul preistoric, Specii de urs şi vor putea viziona video-documentare cu aceeaşi tematică.
La activităţile organizate în cadrul proiectului educaţional Sărbătorile Pământului – Ziua Ursului s-au înscris peste 300 de participanţi din şcolile sucevene, a mai precizat Iuliana Roșca. (Irina Lițu)