Intră acum și în grupul de
O expoziţie de fotografie, ce cuprinde 64 de lucrări ale fotografului german Oliver Mark, intitulată “Celebrităţi”, va putea fi vizitată începând de marţi şi până la sfârşitul lunii noiembrie, la Muzeul de Istorie din Suceava, aceasta fiind prima expoziţie a artistului fotograf german în România.
Directorul Muzeului Bucovinei, Emil Constantin Ursu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că organizarea acestei importante expoziţii de fotografie este rodul colaborării bilaterale între muzeul sucevean şi Muzeul Naţional Lichtenstein, iar expoziția reprezintă “prima prezență a celebrului fotograf în România”.
Ursu a explicat că implementarea proiectului “Să ne cunoaștem muzeele – schimb de experiență și bune practici”, finanțat din Fondul pentru Relații Bilaterale la nivel național Apelul III, Programul RO01 – Asistență Tehnică și Fondul Bilateral la Nivel Național – Măsura II: ARII PRIORITARE – Cooperare Culturală, fonduri ale Mecanismului Financiar al Spațiului Economic European şi ale Mecanismului Financiar Norvegian, 2009-2014, a dus la întărirea cooperării bilaterale între Muzeul Bucovinei și Muzeul Național Liechtenstein şi la consolidarea relațiilor de colaborare între specialiștii acestora.
“În prezentul proiect expozițional propus, Muzeul Bucovinei şi Muzeul Național Liechtenstein au intenția de a continua parteneriatul şi de a colabora pentru realizarea de activități expoziționale comune și de schimburi expoziționale cu piese reprezentative pentru colecțiile celor două muzee”, a spus Ursu.
El a spus că expoziţia “Celebrităţi”, cu lucrări ce poartă semnătura fotografului Oliver Mark, se află în Sala de expoziţii temporare POD şi va fi deschisă în perioada 11 septembrie – 30 noiembrie 2017, la Muzeul de Istorie Suceava.
Ursu a precizat că în expoziţie sunt incluse 64 de lucrări în diverse formate.
Potrivit organizatorilor expoziţiei, Oliver Mark s-a născut pe 20 februarie 1963 în Gelsenkirchen şi este un fotograf german cunoscut pentru portretele sale de figuri internaționale.
“Și-a descoperit entuziasmul pentru fotografie la vârsta de nouă ani, când a câștigat primul premiu la un concurs de pictură, o excursie la Jocurile Olimpice de la München. A lucrat în fotografie de modă, printre altele în Burda Fotostudios Offenburg.