Proiecția filmului „Les fugitifs”, miercuri, la Biroul Francez din Suceava


Intră acum și în grupul de

Biroul Francez din Suceava va găzdui miercuri, 1 noiembrie a.c., de la ora 18.00, proiecția filmului „Les fugitifs” (Fugarii), din 1986, manifestare derulată în cadrul proiectului „După-amiezile francofone la Suceava”.

Potrivit reprezentanților Centrului de Reușită Universitară, filmul propus pentru această săptămână a primit un César pentru cel mai bun rol secundar, acordat lui Jean Carmet (în rolul doctorului veterinar pensionar), și un César pentru cel mai bun scenariu original, acordat lui Francis Veber.

„Firul întâmplărilor îi surprinde pe Gerard Depardieu și Pierre Richard (cunoscut publicului larg și ca „Marele Blond”) într-o ipostază deosebită, de la conflict la prietenie, aflați în situații limită, la granița între bine și rău, între dreptate și nedreptate etc. Les Fugitifs este o comedie de aventură, cu un subiect mereu actual, în care cele două personaje, François Pignon și Jean Lucas, fac istorie pentru generații de ieri și de azi”, a arătat sursa citată.

Intrarea este liberă.

(Mihaela Tcaciuc)

 


Intră acum și în grupul de