Întrunirea Asociației Profesorilor de Franceză, miercuri, la Biroul Francez din Suceava


Intră acum și în grupul de

Biroul Francez din Suceava organizează, miercuri, 15 noiembrie a.c., două evenimente ce se adresează tuturor celor care doresc să cunoască mai îndeaproape preocupările Biroului Francez sau ale Asociației Profesorilor de Franceză.

 

Potrivit reprezentanților Centrului de Reușită Universitară din cadrul USV, miercuri, începând cu ora 17:00, la Biroul Francez se va desfășura, timp de o oră, cursul de pregătire DELF, cu tema L’environnement/l’écologie, susținut de lectorul francez Margot Berthelin, împreună cu doamna profesor Tamara Sabin.

De asemenea, de la ora 18:00, va avea loc întrunirea Asociației Profesorilor de Franceză, prof. Irina Melisch, președintele APF urmând să transmită informații despre misiunea, valorile și activitatea asociației.

„În cadrul întrunirii, doamna profesor univ. dr. Sanda-Maria Ardeleanu va oferi detalii suplimentare despre proiectul deschis către comunitatea locală, derulat la și prin Biroul Francez. De asemenea, doamna prof. univ. dr., împreună cu doamna lect. univ. dr. Mariana Șovea, în calitate de responsabil CRU (Centre de Réussite Universitaire) de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, vor prezenta rezultatele Reuniunii membrilor CRU din Europa Centrală și Orientală, ce se desfășoară în perioada 12-14 noiembrie la București”, a precizat sursa citată.

De asemenea, doamna profesor Tamara Sabin, responsabil în echipa BF și membru în Asociația Seniorilor Bucovineni, va realiza o prezentare a bilanțului activităților din perioada 2015-2017.

Intrarea este liberă.


Intră acum și în grupul de