„Sub Apă”, o nouă premieră pe scena Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava

Sucevenii vor putea urmări, la începutul lunii martie, un nou spectacol pus în scenă de actorii Teatrului Municipal „Matei Vișniec”.

Reprezentanții instituției teatrale sucevene au anunțat, joi, într-un comunicat de presă, intrarea în producție a spectacolului „Sub Apă”, de Ella Carmen Greenhill, în regia lui Sebastian Marina, a cărui premieră va avea loc pe 3 martie 2018.

„Sub Apă, de Ella Carmen Greenhill, este o premieră absolută. Despre text, regizorul Sebastian Marina spune că e un text bun, greu, trist, dur, tandru, deștept. Acțiunea se petrece în viitor, în anul 2051. Piesa are 3 personaje principale și două secundare. Ella Greenhill recomandă o distribuție de 4 actori, dar Sebastian Marina alege să lucreze cu 9”, a arătat sursa citată.

Din echipa de producție mai fac parte Raluca Alexandrescu – scenografie; Andreea Belu – coregrafie; Andrei Cozlac – concept video; Sebastian Rațiu – regie tehnică.

De asemenea, din distribuția spectacolului fac parte actorii Delu Lucaci – Leah, Răzvan Bănuț – Jack, Diana Lazăr – Amina, Cosmin Panaite – vânzătorul /un tip, Clara Popadiuc, Horia Butnaru, Bogdan Amurăriței,  Sergiu Moraru, Teona Stavarachi (colaborator) – personaj colectiv.

Potrivit reprezenanților Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava, Sebastian Marina, regizorul spectacolului Sub Apă, este și actor, absolvent al Universității Babeș Bolyai din Cluj Napoca.

„Cu mare experiență pe scena teatrului, Sebastian Marina a creat cu succces și roluri în filme. La Suceava, nu e prima sa experiență regizorală, dar se poate vorbi de un debut, câtă vreme Sebastian Marina montează pentru prima dată un spectacol într-un al teatru decât cel în care este angajat ca actor, Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe”, se precizează în comunicatul transmis.

Ella Carmen Greenhill este un dramaturg britanic contemporan. A studiat actoria la Universitatea John Moores din Liverpool dar s-a remarcat scriind piese de teatru și scenarii de televiziune.

„Îmi plac proiectele care provoacă scriitorul din mine. Mă sperie puțin, dar ele sunt exact acel ceva care mă încarcă” spune despre sine Ella Carmen Greenhill. A colaborat cu numeroase teatre de stat și companii independente, cu televiziuni, inclusiv BBC. Spectacole produse pe baza textelor sale au depășit granițele Marii Britanii, ajungând în Mexic, Statele Unite, Spania și România. Acum, se întâmplă din nou, cu o producție a Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava.

Prețul unui bilet la premieră este de 25 de lei.

Biletele se pot rezerva la numărul de telefon 0759 048 677 sau pe adresa de e-mail bilete@teatrulmateivisniec.ro. (M.T.)