Forumul Economic „Agricultura Încotro?”, vineri, la Camera de Comerţ şi Industrie Suceava


Intră acum și în grupul de

Camera de Comerţ şi Industrie Suceava organizează, în perioada 22 -25 martie 2018, în parcarea SELGROS Suceava, cea de-a XVI-a ediție a Târgului Agro Expo Bucovina.

„Primavara este un anotimp foarte ofertant și solicitant pentru agricultori de aceea manifestare debutează în această perioadă având ca scop promovarea agriculturii din ţara noastră, a potenţialului zootehnic autohton, a produselor tradiţionale şi a echipamentelor şi utilajelor agricole, toate acestea într-un spațiu expozițional de 5500 mp din care 1050 mp spațiu acoperit, unde cei peste 50 de expozanți își vor prezenta oferta de produse și servicii”, a informat Biroul de Presă al Camerei de Comerț și Industrie Suceava.

Potrivit sursei citate, Târgul Agro Expo Bucovina va debuta cu Forumul Economic „Agricultura  Încotro?”, care se va desfășura vineri, 23 martie a.c., începand cu ora 9.30, la sediul Camerei de Comerț și Industrie Suceava. La eveniment este așteptat să participe din partea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale Secretarul de stat Sorin Roșu-Mareș.

De asemenea, vor participa specialiști ai Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Suceava, ai Centrului de Economie Montană, ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ai Prefecturii și Consiliului Județean Suceava, precum și alți reprezentanți ai principalelor instituții centrale și județene.

În ceea ce privește expoziția din cadrul Târgului Agro Expo Bucovina, aceasta va fi deschisă pentru public începand de joi, 22 martie, de la ora 13.00, deschiderea oficială urmând să aibă loc vineri, la ora 14.00.

„Veți avea ocazia să aflați ultimele noutăți din domeniul tehnologiei agricole prezentate de firmele participante ce acoperă o gamă tematică variată: mașini și utilaje agricole, producție vegetală, nutriția plantelor, protecția plantelor, agricultură și mediu, energii regenerabile, industrie alimentară, consultanță și prestări servicii în agricultură, instituții publice și neguvernamentale”, menționează Biroul de Presă al Camerei de Comerț și Industrie Suceava.

Agro Expo Bucovina se bucură de un număr de expozanți tradiționali printre care :

-IPSO Agricultura, lider pe piața de mașini și utilaje agricole, dar și unic distribuitor al utilajelor John Deere, aniversează cei 100 de ani de tractoare John Deere cu prețuri speciale la tractoarele din gama mică (3/4 cilindri) și gama mare (6 cilindri);

– URSA MARE COMPROD comercializează tractoare şi maşini agricole, dealeri CLAAS, LEMKEN, AMAZONE, MASCHIO-GASPARDO, OEHLER pentru judeţele Botoşani, Neamţ şi Suceava;

– Agri Alianta este importator unic autorizat în România pentru mărcile: Kubota, Versatile, Rostselmash, Ovlac, Religieux Freres, Agrisem, Sola, Sulky, Sky, Gili, Ausa, Amity, Ombu, Caruelle, Lely Werger, Leica, Falc, Dorez, Galucho, RKD, Irriland;

– AGRO-VARRO vă oferă o gamă largă atât de utilaje agricole noi cât și de utilaje agricole second-hand cu care să vă modernizați activitățile dumneavoastră în agricultură;

– Dinamic 92 Distribution importator și distribuitor național de anvelope și consumabile auto, combină serviciile de calitate cu disponibilitatea de stoc a unui portofoliu impresionant;

– Tehnoactiv  Suceava este cel mai important furnizor de scule și echipamente industriale din zona de N-E a Moldovei;

– NHR Agropartners împreună cu mărcile pe care le are la dispoziție,  este partenerul de încredere pentru orice fermier;

– Farmtech calitate pentru performanțe maxime, tehnologie superioară făcute de Shaeffer Lader și remorci tehnologice Strautmann, fabricate în Germania;

– Tehnodiesel, M.H.V. Service (SOLIS TRACTOARE), Eurotech, Moira DPA, GM Agrotehnic Proiect etc.

„Fii pe frecvența Viva Fm care transmite live sâmbătă, 24 martie 2018, începând cu ora 11, în cadrul târgului pentru a fi la curent cu ultimele noutăți și nu rata discounturile care vor fi oferite de expozanții prezenți la Agro Expo Bucovina 2018”, mai arată sursa citată.

Târgul Național de Agricultură și Industrie Agroalimentară AGRO EXPO BUCOVINA 2018 poate fi vizitat de joi până duminică, între orele 10 – 18.


Intră acum și în grupul de