Concursul de dans „AP Dansează”, la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava


Intră acum și în grupul de

Studenții programului de studiu Administrație publică din cadrul Facultății de Drept și Științe Administrative din Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava organizează joi, 24 mai a.c., începând cu ora 17:00, în Auditorium-ul „Joseph Schmidt”, Concursul de dans „AP DANSEAZĂ”.

„Pe lângă spectacolul de dans al studenților de la Administrație publică, vor mai evolua în fața publicului și Cosmin MARICIUC (chitară și voce), Ansamblul Bucovina – Rădăuți (coordonator Costi BUCĂTARU), Marilena PENTELESCU și Emilia SOLOVĂSTRU – soliste de muzică populară”, se precizează într-un comunicat al Facultății de Drept și Științe Administrative.

Sursa citată a menționat că studenții participanți la competiția de dans au fost instruiți de Mihail SIMINIUC – Antrenor în cadrul Federației Române de Dans, și Octavian STRUGARIU, instructor de dans.

Intrarea este liberă.

(M.T.)


Intră acum și în grupul de