Peste 12.500 de spectatori la reprezentațiile Teatrului Municipal „Matei Vișniec Suceava” de anul trecut


Intră acum și în grupul de

Peste 12.500 de spectatori au luat parte la reprezentațiile Teatrului Municipal „Matei Vișniec Suceava” de anul trecut, atât în țară, cât și în străinătate.

Potrivit reprezentanților Teatrului Municipal, în 2018, repertoriul curent a cuprins 11 spectacole (titluri), iar dintre acestea 6 sunt bazate pe texte creație românească.

Majoritatea, adică 6, au avut premiera în 2018 (Sub apă, Mimesis, Proștii sub clar de lună, Pisici, Noapte bună, tăticule!, Rinocerii),  iar 5 dintre ele sunt reluări din stagiunile precedente. (3 surori, D’ale Carnavalului, Kebab, Zadarnicele chinuri ale dragostei, Tigrul din orașul nostru).

Pe parcursul întregului an, trupa Teatrului Municipal Matei Vișniec Suceava a susținut 65 de reprezentații, din care 58 în țară, iar 7 în străinătate (Paris, Laval, Chișinău). Spectacolele susținute în țară au fost prezentate fie pe scena proprie (44), fie în turnee și festivaluri de gen (14).

„Doar la spectacolele noastre, în anul 2018, s-au înregistrat peste 12.500 de spectatori. Dintre aceștia, aproape 7.000 de spectatori au vizionat spectacolele noastre în sala Teatrului Matei Vișniec Suceava, iar restul, până la 11.000, pe o altă scenă din România. În străinătate, teatrul sucevean a adunat un public de peste 1.400 de spectatori”, a menționat sursa citată.

La aceste cifre se adaugă reprezentațiile trupelor sau artiștilor invitați pe scena suceveană în 2018, numărând 14 spectacole (spectacole de teatru, concerte de muzică clasică, blues, tango, spectacole pentru copii, etc.), care au adunat circa 4.000 de spectatori.

Conform reprezentanților teatrului sucevean, la Festivalul Zilele Teatrului Matei Vișniec, ediția 2018, ce s-a desfășurat la Suceava și Rădăuți, au participat 17 trupe de teatru de stat și independente, din România și Republica Moldova, cu 24 de spectacole în 56 de reprezentații, cu peste 150 de actori participanți, pe 3 scene mari, plus alte spații neconvenționale. Eveniementul, organizat în perioada 12- 20 mai 2018 și dedicat Unirii prin teatru, a adunat alți peste 8.000 de spectatori, care au beneficiat de intrare liberă la spectacolele incluse.

(M.T.)


Intră acum și în grupul de