Premiu în valoare de 6.000 euro, la Concursul internaţional de povestiri „Miguel de Unamuno”


Intră acum și în grupul de

Dacă ești scriitor și cunoști limba spaniolă, sau ai pe cineva care te poate ajuta să traduci, ai posibilitatea de a participa la Concursul internaţional de povestiri „Miguel de Unamuno”, 2009, Salamanca. Potrivit regulamentului, autorii care au mai fost premiaţi la ediţiile anterioare ale concursului, nu mai au voie să participe. Povestirile, pe teme libere, vor trebui să fie inedite şi nepremiate la nici un alt concurs. Lucrările care nu vor depăşi 10 file, format A4, se vor prezenta dactilografiate, la două rânduri, pe o singură faţă, cu maximum de 22 de rânduri, trimiţându-se în două exemplare la adresa: Caja Duero(Premio Miguel de Unamuno) Plaza de los Bandos, 15-17. 37002 Salamanca. Fiecare participant va putea trimite câte originale doreşte. Povestirile vor trebui semnate în mod obligatoriu cu pseudonim, împreună cu un plic închis, pe care se va scrie pseudonimul, iar în interiorul plicului mic, se va scrie numele, telefonul, adresa, profesia autorului.

Hotărârea definitivă a juriului se va face cunoscută în semestrul patru al acestui an, termenul de admitere al lucrărilor fiind 31 iulie 2009. Nu se va menţine corespondenţa cu autorii şi nu se vor returna originalele.

Caja Duero îşi rezervă dreptul de a edita povestirile premiate, ce vor rămâne în proprietatea instituţiei, fără ca autorii să mai aibă dreptul la o recompensă mai mare decât premiul obținut la concurs.

Premiul este în valoare de 6000 euro şi, de asemenea vor fi acordate două menţiuni de 3000 euro, plus medalia comemorativă, juriul putând lăsa locurile neocupate, dacă este cazul.


Intră acum și în grupul de