Răzvan şi Dani, vedetele postului de televiziune Antena 1, moderatorii matinalului “Neaţa cu Răzvan şi Dani”, însoţiţi de frumoasa lor coprezentatoare, Daniela Crudu, au venit sâmbătă la Suceava pentru a prezenta evenimentul organizat de Shopping City Suceava, “Spring Fashion Show”, cu prilejul împlinirii unui an de la deschiderea oficială a complexului comercial.
“Spring Fashion Show” a oferit publicului prezentări de modă originale, care au adus în atenţia celor prezenţi tendinţele primăvară/vară ale anului 2009 în materie de îmbrăcăminte, încălţăminte şi accesorii. În cadrul acestui eveniment şi-au prezentat noile colecţii magazinele: Orsay, Sense, Erros, Moda Miss, Cavaliere, Camiceria Italiana, Secuiana, Steilmann, Coax, Di Nano, Carrefour, Takko Fashion, Fox, Benetton, Benvenuti, Otter, Sabrini, Stil Biju, Moa şi Meli Melo.
Seara s-a încheiat cu apariţia designerului Ştefan Muscă, invitatul special al serii, care şi-a prezentat la Suceava ultima colecţie, “New Beginning”. Cea mai râvnită apariţie a serii a fost Daniela Crudu, care a prezentat două ţinute create de cunoscutul designer, asigurând deliciul publicului masculin prezent la eveniment.
“Spring Fashion Show” a plăcut sucevenilor, datorită prezenţei binecunoscuţilor Răzvan şi Dani, care au asigurat buna dispoziţie a publicului prin prezentarea spectacolului într-o manieră originală şi non-formală, şi datorită prezenţei Danielei Crudu. Colecţiile magazinelor din incinta Shopping City, prezentate de modelele sucevence, au contribuit, de asemenea, la reuşita evenimentului.