Artistul plastic sucevean Paula Șalar oferă copiilor lecții-video în care prezintă cum se desenează personaje atractive ale desenului animat: Vor reuşi în acest fel să lase cumva în plan secund nevoia atât de firească şi sănătoasă de a ieşi afară să desfăşoare activităţile pe care şi le doresc


Intră acum și în grupul de

Artistul plastic sucevean Paula Șalar a anunțat, sâmbătă, că pentru a veni în sprijinul copiilor care în această perioadă sunt nevoiți să stea în casă a creat lecții-video prin care aceștia vor putea să învețe cum să desezene personaje atractive ale desenului animat.

„În aceste timpuri, atât de speciale pentru oraşul Suceava, pentru România şi pentru întreaga umanitate, încerc să aduc umila mea contribuţie, ca artist plastic.  Am creat lecţii-video, cu explicaţii în limba română şi în alte două limbi de circulaţie internaţională. Mă adresez astfel în special noilor generaţii şi nu numai, îndemnându-i SĂ DESENEZE, cultivând în acest mod răbdarea, în sufletul fiecăruia dintre ei. Răbdarea de A STA ÎN CASĂ împreună cu cei apropiaţi lor, preocupaţi să facă lucruri plăcute, creative şi relaxante. Vor reuşi în acest fel să lase cumva în plan secund nevoia atât de firească şi sănătoasă de a ieşi afară să desfăşoare activităţile pe care şi le doresc”, a transmis Paula Șalar.

El a precizat că acestora le dăruiește aceste lecţii-video, cu personaje atractive şi accesibile din desenul animat, pe care le pot realiza, pas cu pas, urmărind cum se desenează direct, sub privirile lor.

„E înţelept şi important să accesăm astfel VALORI ALE UMANITĂŢII, creaţii ale lui Walt Disney şi ale altor mari creatori de desen animat şi bandă desenată, aparţinând diferitelor naţiuni ale lumii, punându-le ÎN SERVICIUL UMANITÂŢII, pentru a sprijini UMANITATEA SĂ MEARGĂ MAI DEPARTE, spre timpuri mai senine.

 M-aş bucura ca acest mesaj de solidaritate între noile generaţii ale naţiunilor lumii DESENÂND,  să ajungă în cât mai multe familii şi în cât mai multe locuri din lumea aceasta”, a adăugat Paula Șalar.

Ea a menționat că aceste lecții-video pot fi accesate pe Canalul de YouTube ART TEACHER QUEEN.

„Arta a fost întotdeauna şi va fi, dincolo de vremuri, bucurie, tămăduire şi hrană sufletească.   Suntem binecuvântaţi şi ocrotiţi mereu!”, a conchis Paula Șalar.


Intră acum și în grupul de