Intră acum și în grupul de
Artistul s-a format sub impulsul talentului nativ, cultivat în cadrul “Şcolii Populare de Artă” Botoşani şi prin perseverenţa lucrului artistic susţinut. A avut repetate expoziţii individuale şi de grup, în galerii de artă din Botoşani, Suceava şi Timisoara.
Peisajele lui Marcel Alexa se caracterizează prin firesc şi evocarea atmosferei locului (liniştea deplină, ancestrală, amintiri plăcute, preţuire pentru centrul oraşului vechi, atmosfera de viaţă monotonă, liniştită, curată spiritual, pentru căsuţele de la periferie).
Pictura lui este stenică , robustă, optimistă, contribuind în această privinţă temele abordate, maniera în care sunt tratate şi luminozitatea cromatică. În privinţa mijloacelor de exprimare artistică, trebuie remarcat desenul precis, cu o linie de contur frumoasă, culori clare, luminoase, cu dominante de alb, roz, albastru temperat şi o lumină generoasă, care conferă picturilor un aer de poezie.