Intră acum și în grupul de
Scriitoarea suceveană Angela Furtună se va număra printre reprezentanţii României şi va participa la evenimentele organizate la Teatrul din Brăila, în zilele de 25 şi 26 septembrie.
Festivalul Poeţilor din Balcani este un program european al Bibliotecii „Panait Istrati” din Brăila, care antrenează anual, alături de scriitori români, şi scriitori aparţinând câte unei ţări balcanice.
Anul acesta, Bulgaria va fi ţara parteneră. La recitalurile oferite pe scena teatrului de scriitorii români şi bulgari, la lansări şi colocvii, precum şi la Recitalul de Gală, vor participa Ambasadorul Bulgariei la Bucureşti, Valentin Radomirski, Nicolae Petev, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Bulgaria, Nicolae Grigore Mărăşanu, vicepreşedintele Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Brăila-Galaţi, oficialităţi de la Bucureşti şi din Brăila, scriitori, oameni de cultură.
Festivalul se finalizează cu lansarea volumului “Balcanica 3”, Brăila, Editura Proilavia, 2009. Va fi lansată şi publicaţia “Caietele Balcanica” – supliment al volumului “Balcanica 3”, Brăila, Editura Proilavia, 2009.