Asociația Klavier ART va susține un concert inedit la Cetatea de Scaun a Sucevei: Lumea copilăriei în muzica clasică la patru mâini

Muzeul Național al Bucovinei și Asociația Klavier ART invită publicul sucevean la concertul intitulat, Lumea copilăriei în muzica clasică…la patru mâini.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 22 august 2020, la ora 19, în Curtea Interioară a Cetății de Scaun.

Pianiștii Corina Răducanu și Eugen Dumitrescu prezintă imaginea plină de culoare a muzicii inspirate de lumea copilăriei din creația compozitorilor Robert Schumann, Edvard Grieg, Gabriel Fauré șiMaurice Ravel, într-o formulă camerală inedită – pian la patru mâini.

Proiectul cultural este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Artiștii prezintă acest recital în 14 centre culturale ale României (Bârlad, Bușteni, Dorohoi, Horezu, Liveni, Odorheiu-Secuiesc, Onești, Sfântu Gheorghe, Reghin, Rădăuți, Siret, Sinaia, Suceava, Târgoviște).

Primele patru concerte au avut loc în luna martie, turneul fiind întrerupt de pandemia Covid-19, iar următoarele 10 concerte organizate în aer liber vor avea loc în perioada 21 august – 20 septembrie 2020.

La recitalurile din cadrul turneului sunt așteptați tinerii și melomanii cu suflet de copil.

Accesul la evenimente este liber, în limita locurilor disponibile, cu respectarea regulilor și normelor impuse de prevenția răspândirii virusului Covid-19.

   Parteneri principali: Casa Municipală de Cultură Rădăuți, Casa Municipală de Cultură Eugen Nicoară și Primăria Reghin. Partenerii culturali: Centru de Cultură Arcuș, Muzeul Vasile Pârvan Bârlad, Muzeul Național George Enescu București, Centrul Cultural Aurel Stroe Bușteni, Casa de Cultură Constantin Brâncoveanu Horezu, Muzeul Memorial George Enescu Dorohoi, Primăria Municipiului Odorheiu Secuiesc, Biblioteca Municipală Radu Rosetti Onești, Primăria Municipiului Onești, Muzeul Național al Bucovinei Suceava, Colegiul de Artă Ciprian Porumbescu Suceava, Liceul de Arte Bălașa Doamna Târgoviște și Centrul Cultural Mihai Teliman Siret. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Calendar turneu:

 21 august 2020 – Parcul Municipal Onești, ora 18

 22 august 2020 – Muzeul Național al Bucovinei – Cetatea de Scaun a Sucevei, ora 19

 23 august 2020 – Esplanada Casei de Cultură Siret, ora 19

 29 august 2020 – Casa memorială George Enescu Liveni, ora 12

 29 august 2020 – Muzeul Memorial George Enescu Dorohoi, curte, ora 17

 30 august 2020 – Parcul Bogdan Vodă Rădăuți, ora 19

 4 septembrie 2020 – Biserica Evanghelică Reghin, curte, ora 18

 5 septembrie 2020 – Centrul de Cultură Arcuș – Casa Bastion Sfântu Gheorghe, curte, ora 17

18 septembrie 2020 – Primăria Municipiului Odorheiu Secuiesc, curte, ora 18

20 septembrie 2020 – Muzeul Vasile Pârvan – Pavilionul Expozițional Marcel Guguianu Bârlad, curte, ora 11

loading...