Bust din bronz a lui Iancu Flondor, la Radauti (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Directorul Direcţiei pentru Cultură Culte şi Patrimoniu Naţional (DCCPN) Suceava, Daniel Hrenciuc a anunţat joi, în cadrul unei conferinţe de presă că sâmbătă, la Rădăuţi va avea loc dezvelirea şi sfinţirea bustului lui Iancu cav. de Flondor, evenimentul având „o valoare recuperatorie”.

Acesta a precizat că iniţiativa realizării şi amplasării în parcul din faţa Primăriei municipiului Rădăuţi a bustului lui Iancu Flondor, deputat în Dieta Bucovinei i-a aparţinut primarului Aurel Olărean.
Bustul realizat din bronz a costat 5.000 lei.

În aceeaşi zi, la ora 11:30, la Casa de Cultură din Rădăuţi va avea loc un simpozion dedicat Unirii Bucovinei cu Ţara.

La manifestarea organizată de Primăria şi Consiliul Local Rădăuţi, Casa de Cultură şi DCCPCN Suceava vor susţine comunicări lector dr. Vlad Gafiţa de la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava (premiat recent de Fundaţia Culturală a Bucovinei pentru lucrarea „Iancu Flondor şi mişcarea naţională a românilor din Bucovina”, lucrare propusă pentru Premiul Academiei), prof. dr. Daniel Hrenciuc, ing. Mircea Irimescu, deputat în Parlamentul României, preşedintele Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina şi viceprimarul Simion Sticleţ.


Intră acum și în grupul de