Institutul Francez din România organizează o nouă ediție a Festivalului Filmului Francez, inclusiv la Suceava


Intră acum și în grupul de

Institutul Francez din România a anunțat că organizează o nouă ediție a Festivalul Filmului Francez și aduce 18 filme franceze inedite pe marile ecrane din opt orașe din România (Suceava, București, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, Arad, Braşov și Brăila,), în perioada 23 septembrie – 4 octombrie 2020.

Potrivit sursei citate, la Suceava evenimentul va fi organizat în parteneriat cu Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava.

De menționat că pentru moment este prevăzut ca proiecţiile să aibă loc în spaţii deschise, dar organizatorii speră că vor putea include cât de curând şi proiecţii în cinematografe, adaptând structura festivalului în funcţie de reglementările autorităților publice. Organizatorii pun accent pe siguranţa tuturor spectatorilor şi respectarea strictă a regulilor sanitare.

Astfel, a 24-a ediţie a festivalului se desfăşoară sub motto-ul «Le film français au féminin»/ «Filmul francez la feminin» şi le aduce în prim plan pe realizatoarele de film din Franța, începând de la cele debutante şi până la nume contemporane confirmate ca Céline Sciamma, Alice Winocour, Agnès Varda, cât şi figuri care au marcat istoria cinematografiei, precum Nelly Kaplan și Alice Guy. Actriţele franceze, mai mult sau mai puţin cunoscute publicului român, figurează la loc de cinste în programul propus, de la celebra Catherine Deneuve până la Anais Demoustier, laureată a premiului César pentru cea mai bună actriţă în 2020. Nu în ultimul rând, filmele vor aduce în faţa spectatorilor personaje feminine remarcabile, aflate în centrul unor poveşti de neuitat.

Filmele din această ediţie sunt împărţite în trei secţiuni: Focus tineri regizori, care aduce în prim plan noul val de cineaști aflaţi la primul sau al doilea lung-metraj, Panorama filmelor franceze ale anului, premiate în festivaluri prestigioase sau plebiscitate de public și Săptămâna Cahiers du Cinéma: vive les insoumuses !, concepută de criticul de film Joachim Lepastier ca un omagiu adus muzelor nesupuse – în franceză « les muses insoumises » – aflate atât în spatele camerei, cât şi în faţa acesteia.

În tematica festivalului – «Le film français au féminin», se înscrie și parteneriatul cu Rezidența FemArt, un proiect derulat de Asociația Română a Femeilor în Cinema (ARFC). În cadrul Rezidenței, cinci regizoare din România aflate la început de drum vor participa la o săptămână intensivă de lucru cu specialiști, dar și o serie de evenimente conexe, precum proiecții de film din cadrul Festivalului, masterclass-uri și sesiuni de pitching, parțial găzduite de Institutul Francez din România la București. Programul proiecțiilor va fi disponibil în curând pe www.institutfrancais.ro.


Intră acum și în grupul de