Intră acum și în grupul de
Cei trei tineri suceveni au dat glas creaţiilor eminesciene, spre bucuria publicului aflat în holul muzeului. Timp de o oră, audienţa s-a bucurat de lumea lui Eminescu, prin intermediul poeziei lui.
În deschiderea evenimentului omagial, Andras Chiriliuc a luat pentru câteva minute cuvântul, pentru a prezenta compania de teatru pe care o conduce şi pentru a vorbi despre cât de importante sunt aceste serate culturale, subliniind în final că “nu există bucurie fără poezie”.
Precizăm că evenimentul s-a înscris în seria manifestărilor comemorative dedicate lui Mihai Eminescu şi că „Suceava Theatre Company”, proiect al Asociaţiei „Joseph Schmidt”, îşi desfăşoară activitatea sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale, Prinţul Paul Al României, preşedinte de onoare al Asociaţiei.