Cupa Music&Pub la rummy, la editia a doua

MUSIC & PUB din Suceava „recidivează” în privinţa organizării concursurilor de rummy, la finele acestei săptămâni având loc cea de-a doua ediţie a Cupei Music&Pub la rummy. Organizatorul evenimentului, Constantin Marcuş, a declarat că decizia realizării evenimentului a fost luată ca urmare a semnalelor pozitive primite de la participanţii de data trecută şi a solicitărilor care au venit după terminarea primei ediţii. Regulamentul este foarte simplu, iar principala regulă este să ajungi primul la 1.000 de puncte.

MUSIC & PUB pune „la bătaie” şi de data aceasta mansarda clubului din strada Mihai Viteazu, vis-a-vis de Agenţia de turism HELLO TRAVEL, iar câştigătorii vor avea parte de o atmosferă specială şi de premii.

„Suntem constanţi ideii de concurs şi de petrecere plăcută a timpului liber. Astea poate sunt cele mai importante ingrediente ale competiţiei de sâmbătă, care va avea, ca şi cea de luna trecută, o miză specială pentru participanţi, dar şi una simbolică. După patru competiţii consecutive, vom organiza o seară specială pentru cei care s-au numărat printre câştigători”, a declarat pentru www.newsbucovina.ro, organizatorul evenimentului, Constantin Marcuş.