Intră acum și în grupul de
Târgul reuneşte peste 30 de expozanţi care aduc, la preţuri tentante şi cu discount-uri importante la pachete substanţiale, nu doar costume de miri, încălţăminte, accesorii, bijuterii, aranjamente florale şi decoraţiuni, dar şi cele mai bune servicii privind organizarea petrecerilor şi cele legate de gătirea mirilor (machiaj, hairstyling, manichiură, solar).
Aflat la a doua ediţie în Iulius Mall şi a III-a în Suceava, Târgul de Nunţi “Bucovina” prezintă ultimele tendinţe în materie de vestimentaţie de gală, invitaţii şi mărturii de nuntă, de ornare a sălilor, restaurante, coafuri, fotografii, sonorizări, închirieri limuzine, petreceri de-a doua zi, dar şi cele mai avantajoase oferte pentru luna de miere.
Domnişoarele care nu sunt decise ce rochii, voaluri, tiare, bijuterii şi buchete să aleagă, prezentările de modă din cadrul târgului le vor fi de folos. Şi cavalerii de onoare şi domnii logodiţi îşi pot alege costumele, cravatele, cămăşile, pantofii sau butonii de la cămaşă pentru că pe podium vor defila şi “mirii”.
Sesiunile foto, demonstraţiile de coafură şi machiaj de la târg fac de fiecare dată deliciul cuplurilor care se îndreaptă spre altar.
Şi domnişoarele de onoare, naşii şi rudele apropiate mirilor îşi pot găsi cu uşurinţă haine şi accesorii nimerite fericitelor ocazii.
“Dacă vrei o nuntă tradiţională, clasică, romantică sau chiar vintage ori minimal, vino la Iulius Mall Suceava între 12 şi 14 februarie! Nu uita că nunta ta poate fi o poveste! Şi la propriu, si la figurat!”, spun organizatorii.