Muzeul de Științele Naturii organizează două lecții muzeale pentru elevii din școlile primare și gimnaziale din județul Suceava


Intră acum și în grupul de

Muzeul Național al Bucovinei continuă seria proiectelor de educație muzeală. De această dată este vorba de două lecții muzeale care se vor desfășura la Muzeul de Științele Naturii.

Astfel, în ziua de 30 septembrie va avea loc activitatea didactică muzeală cu tema Mamifere insectivore din România și din lume.

Ulterior, în ziua de 8 octombrie, se va desfășura lecția de muzeu cu tema Mamifere rozătoare.

Lecțiile de muzeu se adresează elevilor din școlile primare și gimnaziale din municipiul și din județul Suceava și își propun să aducă la cunoștința elevilor, diversitatea regimului de hrană, a habitatelor și a varietății speciilor insectivore și rozătoare care trăiesc pe teritoriul României și în lume (lilieci, cârtițe, arici, etc).

Va fi prezentat succint comportamentul (teritorial și social), modalitatea de întrajutorare și de apărare în caz de pericol/nevoie, precum și influențele benefice sau negative ale speciilor de mamifere insectivore și rozătoare asupra culturilor agricole și  mediului natural.

MNB a precizat că lecția de muzeu se va putea desfășura și la școli, dacă conducerea va trimite o invitație pe adresa Departamentului de Marketing, Comunicare și Educație Muzeală din cadrul Muzeului Național al Bucovinei ([email protected]).


Intră acum și în grupul de