Cele mai frumoase bucovinence, asteptate la preselectia „Elite Model Look”, la Iulius Mall Suceava

După o vară plină, în care Agenţia “Face2Face” a organizat în întreaga ţară castinguri pentru finala naţională a celui mai prestigios concurs de modele din lume, “ELITE MODEL LOOK”, a venit rândul Moldovei să dea startul înscrierilor.

Astfel, în perioada 30 august – 4 septembrie 2010, la Iulius Mall Suceava se organizează înscrieri şi preselecţii pentru faza naţională a concursului, care va avea loc la Bucureşti, la sfârşitul lunii septembrie.

La castinguri pot participa tinerele cu vârsta cuprinsă între 14 şi 21 ani şi înălţimea între 1,72- 1,80 m. Candidatele trebuie să cunoască cel puţin o limbă străină, experienţa în modeling nefiind o condiţie necesară.

Juriul, format din celebrităţi şi specialişti în domeniul beauty, va puncta frumuseţea, inteligenţa, spontaneitatea, stilul şi personalitatea bine conturată a fiecărei candidate. Înscrierile au început la Centrul Info în Iulius Mall, iar castingurile vor avea loc, pe 4 septembrie, în zona Atrium.

Competiţia naţională o va desemna pe reprezentanta României la finala modială „ELITE MODEL LOOK 2010”, care se va desfăşura, în luna noiembrie, în Shanhai, China, finală cu premii de peste 325.000 dolari.

Agenţia „Face2Face Models Management” este deţinătoarea exclusivă a licenţelor “Miss World” în România (începând cu anul 1999) şi “ELITE MODEL LOOK” (din 2006). Agenţia „Elite” este numărul 1 în lume: reprezintă peste 750 modele şi înglobează 36 de agenţii pe toate continentele. Înfiinţată la Paris în 1972, Agenţia „Elite” a lansat top modelele lumii: Cindy Crawford, Claudia Schiffer, Tatjana Patiz, Linda Evangelista, Karen Mulder.