Intră acum și în grupul de
Shopping City Suceava a găzduit marţi unul dintre cele mai importante evenimente ale acestui an pentru marca Toyota, Suceava fiind oraşul care a dat startul Caravanei Toyota Experience 2010.
A doua secţiune a constat într-un minitraseu de conduită preventivă, prin intermediul cărora se puteau observa sistemele de asistenţă la frânare, iar a treia secţiune a fost cea de test drive, deschisă tuturor clienţilor Toyota, care au avut ocazia să testeze oricare model pe un traseu special amenajat în locaţia Shopping City Suceava.
Toate modelele care au participat la expoziţia Caravanei Toyota Experience 2010 au fost autovehicule înmatriculate, acest lucru fiind o premieră pentru orice marcă.
“Încă suntem numărul unu mondial la calitate, încă suntem numărul unu mondial la siguranţă, iar Toyota este o maşină care oferă raport preţ/calitate într-o manieră excepţională. În secunda asta avem o garanţie care este nemaîntâlnită în România, importatorul garantează 5 ani de zile sau 160.000 de km maşina pe majoritatea pieselor, ceea ce, repet, este un lucru unic în ţară”, a declarat Răzvan Frăţianu, director de vânzări în cadrul reprezentanţei Toyota Suceava.
Caravana Toyota Experience 2010 se desfăşoară în perioada 21 septembrie – 21 noiembrie în 17 dintre cele mai importante oraşe din ţară: Suceava, Iaşi, Bucureşti, Galaţi, Constanţa, Craiova, Râmnicu Vâlcea, Piteşti, Braşov, Sibiu, Bistriţa, Cluj, Baia Mare, Oradea, Timişoara, Târgu Mureş, Ploieşti.