Picturi realizate de elevi ai unor scoli de arte din tara si din strainatate, reunite intr-o expozitie la Iulius Mall


Intră acum și în grupul de

Un număr de 37 de lucrări realizate în Tabăra Internaţională de artă plastică “Lumina Nordului” organizată la Poiana Negri sunt incluse într-o expoziţie ce va fi vernisată, sâmbătă dimineaţa, la Iulius Mall din Suceava. Directorul Şcolii de Arte “Ion Irimescu” din Suceava, Petru Horvat, a declarat, vineri, că lucrările sunt realizate de elevi ai şcolilor de arte din 20 de judeţe ale ţării, dar şi de doi cetăţeni ucraineni care au participat la cea de a cincea ediţie a Taberei Internaţionale de Artă Plastică organizată de Şcoala de Artă “Ion Irimescu” din Suceava la Poiana Negri.

Horvat a spus că profesorii îndrumători ai acestei ediţii sunt Viorica Moruz şi Dumitru Rusu, iar directorul artistic al taberei de creaţie este criticul de artă Valentin Ciucă.
El a subliniat că Tabăra internaţională “Lumina Nordului” îşi propune să promoveze şi să lanseze talentele deosebite ale tinerilor artişti şi să promoveze arta plastică de valoare, tematica din acest an fiind peisajul bucovinean.

“Lucrările din expoziţie sunt un produs artistic al Şcolii de Arte din Suceava, iar organizarea acestui eveniment într-un spaţiu neconvenţional, unde are acces un număr mai mare de persoane, nu face decât să aducă fenomenul artistic în mijlocul publicului”, a spus Horvat.

Directorul Şcolii de Arte “Ion Irimescu” Suceava a mai spus că vernisarea expoziţiei va fi urmată de un moment muzical artistic susţinut de elevii acestei instituţii.


Intră acum și în grupul de