Prima ediție în limba română a Coranului în traducerea bucovineanului Silvestru Octavian Isopescul va fi expusă în Sala Tronului de la Muzeul de Istorie din Suceava

În anul 2022, pe 16 iulie, se împlinesc 1400 de ani de la primul an al Hegirei (emigrare în lb. arabă), fuga profetului Mahomed de la Mecca la Medina, care marchează începutul anului islamic.

Se împlinesc, de asemenea, 110 de ani de la prima traducere în limba română a Coranului, care i se datorează bucovineanului pr. docent Silvestru Octavian Isopescul (1878-1922), profesor la Facultatea de Teologie din Cernăuți și apoi, la Facultatea de Litere din Iași.

Prima ediție în limba română a Coranului, apărută la Cernăuți în 1912, face parte din patrimoniul Bibliotecii Centrală Universitară “Mihai Eminescu”, Iași.

În perioada 16 – 30 iulie 2022, această primă ediție va fi expusă în Sala Tronului de la Muzeul de Istorie din Suceava, anunță instituția muzeală suceveană.

Coranul (însemnând „Citire”, „Recitare”, derivat de la verbul qara’a a citi”, „ a recita cu voce tare”) este cartea sacră a tuturor musulmanilor și cuprinde revelațiile făcute de Dumnezeu, prin intermediul îngerului Gabriel, profetului Muhammad, direct în limba arabă.

Coranul canonizat, așa cum este cunoscut astăzi, este format din 114 capitole (sure), de lungimi diferite, de la minimum 3 până la maximum 287 de versete (cât are sura „Vaca”), dispuse nu cronologic, ci după lungime, în ordine aproximativ descrescătoare, începând cu cea de-a doua sură.

Toate surele, cu excepția celei de-a IX-a, au în frunte sintagma „În numele lui Dumnezeu cel Milos și Milostiv”.