Expoziția „Regele Carol al II–lea al României – un rege controversat” va putea fi viziată la Muzeul de Istorie din Suceava  

În perioada 10 noiembrie 2022 – 22 ianuarie 2023, Muzeul Național al Bucovinei va găzdui expoziția temporară Regele Carol al II–lea al României – un rege controversat, care prezintă câteva dintre piesele de excepție din colecțiile cu Regele Carol al II-lea, aflate în patrimoniul Muzeului Național Peleș, aducând în atenția publicului o serie de obiecte emblematice ale colecţiilor regale.

Vernisajul va avea loc în data de 10 noiembrie 2022, ora 13, la Muzeul de Istorie.

Expoziția se dorește a fi un omagiu adus regelui Carol al II-lea, cel care în istoria României,   reprezintă unul dintre cele mai dezbătute și controversate personaje.

De-a lungul domniei sale (1930-1940), s-au înregistrat numeroase realizări, îndeosebi în plan cultural. De altfel, dintre toate titlurile pe care propaganda oficială i le-au atribuit lui Carol al II-lea, poate că cel de „Rege al culturii“ are cea mai mare acoperire în realitate.

Printre obiectele expuse, vor putea fi admirate piese de argintărie cu cifrul regelui Carol al II-lea, una dintre ele fiind dăruită principelui Carol, moștenitor al Coroanei României, în timpul vizitei în America, din cadrul voiajului în jurul lumii dintre anii 1920-1921; o altă piesă care a fost oferită regelui Carol al II-lea cu prilejul vizitei în județul Bălți, din 2 iunie 1935; o casetă omagială cu monograma regelui Carol al II-lea; o sabie de paradă pentru ofițeri cu cifrul regelui Carol al II-lea și Stema României; coifuri de paradă ale regelui Carol al II-lea, piese de mobilier, medalii comemorative și omagiale.

Pregătit anume pentru „meseria de rege” Carol al II-lea a învățat românește de mic și a studiat istoria şi geografia ţării. Pasiunile lui se împărţeau între cărţi şi uniforma militară. A şi urmat, de altfel, cursurile Academiei Militare de la Potsdam.

Regina Maria povestea despre fiul său cel mare: “Carol era adorat de ofiţeri şi de trupă şi primea în dar un număr nesfârşit de mici uniforme din partea regimentelor. Când le îmbrăca umbla falnic de colo-colo, comandând oşti imaginare imitând nemaipomenit de bine glasurile celor ce comandau (…) într-însul dormea ascuns stăpânul (…) Carol voia ordine și precizie și avea o enormă și impetuoasă dorință să domine, să subjuge și să impună restricții”.