Intră acum și în grupul de
Peste 50 de copii, însoţiţi de părinţi – cadre militare, atât de la reşedinţa unităţii, cât şi de la Detaşamentul de pompieri Suceava au fost prezenţi la acţiune.
Mai întâi au colindat pompierii Coralei Detaşamentului Suceava, formată din 22 de militari şi dirijată de preotul militar al inspectoratului, Iacob Ovidiu, urmaţi de elevi ai Şcolii cu clasele I-VIII Drăgoieşti.
Activitatea a fost finalizată prin vizita Moşului, care a dăruit dulciuri, sucuri, fructe şi rechizite micilor pompieri.
În această săptămână, Moş Crăciun va sosi şi la copiii pompierilor de la subunităţile de intervenţie din judeţ, Detaşamentele Rădăuţi, Fălticeni, Vatra Dornei şi Câmpulung Moldovenesc, precum şi la Gărzile de Intervenţie Solca, Siret, Vicovu de Sus şi Gura Humorului.