Trei zile dedicate lui Matei Vișniec de Teatrul Municipal Suceava în cadrul proiectului „Dramaturgi români din toate timpurile”


Intră acum și în grupul de

Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava anunță că propune un nou proiect – Dramaturgi români din toate timpurile – care va avea loc în perioada 27 – 29 ianuarie.

Prilejuit de Ziua Culturii Naționale, evenimentul vizează o mai bună cunoaștere a dramaturgiei românești și importanța acesteia ca reper fundamental pentru geniul creativ al unui popor și, în special, legătura acesteia cu artele performative, teatrul fiind, după cum se știe, „oglinda” realității socio-politice și cea mai sinceră imagine a umanității, arată organizatorii.

Anul acesta evenimentul este dedicat dramaturgului Matei Vișniec, unul dintre cei mai jucaţi autori dramatici, nu doar la Festivalul de Teatru de la Avignon, ci în întreaga lume.

Poet, dramaturg, romancier, jurnalist, Matei Vişniec s-a născut pe 29 ianuarie 1956 la Rădăuţi, în nordul României. A debutat cu poezie în revista Luceafărul în 1972. Mai târziu, stabilit la Bucureşti unde a făcut studii de filozofie, s-a numărat printre fondatorii Cenaclului de luni condus de criticul Nicolae Manolescu. A debutat în volum în 1980, la editura Albatros, cu o culegere intitulată „La noapte va ninge”. Matei Vişniec este autorul a şapte volume de poezie, șapte romane dintre care menționăm: „Sindromul de panică în orașul luminilor”, „Iubirile de tip pantof, iubirile de tip umbrelă” și „Un secol de ceață”; o carte de nuvele şi peste 50 de piese de teatru. Din 1987 trăieşte în Franţa unde lucrează ca jurnalist la Radio France Internationale. După căderea comunismului în 1989, activitatea lui Matei Vişniec s-a derulat între Franţa şi România, între două culturi şi două limbi, între Vest şi Est. Piesele sale sunt traduse în peste 30 de limbi şi s-au aflat pe afiş în peste 30 de ţări. Numeroase premii i-au răsplătit actvitatea, începînd cu Premiul pentru poezie acordat de Uniunea Scriitorilor din România în 1984 pentru volumul „Înţeleptul la ora de ceai”. El a mai obţinut Premiul Academiei Române şi Premiul UNITER (Uniunea teatrală din România) pentru întreaga activitate. În Franţa i s-a decernat Premiul presei la Festivalul Internaţional de Teatru de la Avignon, Premiul european al Societăţii Autorilor şi Compozitorilor Dramatici (SACD), precum şi Premiul de literatură europeană Jean Monnet.

Evenimentul Dramaturgi români din toate timpurile se desfășoară pe o perioadă de trei zile și va debuta vineri, 27 ianuarie, ora 17:00, cu conferința „Întâlnire cu prietenii lui Matei Vișniec și operele sale”, în spațiul expozițional al teatrului. Invitații acestei dezbateri sunt profesorul de limba și literatura română Gheorghe Cîrstian de la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava și poetul Vlad Sibechi. Actorii teatrului sucevean vor participa la această conferință cu momente originale și autentice, lecturând diverse texte ale dramaturgului Matei Vișniec. Printre participanții la acest  eveniment se vor mai număra Luana Popa, de la Asociația „Un Concept Luna”, și Marius Rogojinschi, managerul Teatrului „Vasilache” Botoșani, într-un dialog prin care organizatorii invită la descoperirea universului dramaturgic creat de Matei Vișniec. Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.

Sâmbătă, 28 ianuarie, la ora 19:00 cel de-al doilea eveniment dedicat distinsului dramaturg Matei Vișniec, spectacolul Caragiale e de vină! al cărui text este semnat de autor în regia lui Mihai Lungeanu – o producție a Teatrului „Vasilache” București. Biletele sunt puse în vânzare la casieria teatrului și online, pe www.blt.ro.

În încheierea evenimentului, duminică, 29 ianuarie, se va marca aniversarea a 67 de ani a dramaturgului Matei Vișniec cu spectacolul „Întoarcerea acasă”, regizat de Botond Nagy.

Programat la ora 19:00, acesta este un spectacol despre război, despre morţii patriei, dar și despre absurdul sacrificării inutile de vieţi umane. Spectacolul a fost foarte apreciat în cadrul Festivalul Național de Teatru 2022 atât de critica de specialitate, cât și de public. Biletele sunt puse în vânzare la casieria teatrului și online, pe www.blt.ro.

Librăria Cărturești Suceava va fi alături și în cadrul acestui eveniment, iar în foaierul teatrului va fi amenajat un stand de carte de unde spectatorii pot achiziționa cărți ale dramaturgului Matei Vișniec, atât sâmbătă cât și duminică, înainte de intrarea la spectacol.


Intră acum și în grupul de